Scriitoarea Sanda Ghinea, care a împlinit 82 de ani chiar de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie, lansează astăzi, de la ora 12.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, din cadrul Universităţii „Ovidius”, volumul „Ipostazele iubirii”. Cartea a văzut lumina tiparului anul acesta, la editura „Ex Ponto”. Antologia reuneşte versuri publicate de Sanda Ghinea în volumele „Joc de umbre” (1968), „Transparentul copac” (1977), „Timpul dintre cuvinte” (1998), „Să-ţi rămână dragostea” (2007), dar şi poeme inedite. Cele peste 200 de poezii care surprind „Ipostazele iubirii” sunt însoţite de opinii critice semnate de: Dumitru Mureşan, Emanuela Ilie, Ion Roşioru, Gabriel Rusu şi Ştefan Cucu. Redactor de carte este prozatorul şi publicistul Ovidiu Dunăreanu.
Sanda Ghinea a urmat şcoala primară şi Liceul „Mihail Kogălniceanu” în oraşul natal, Vaslui, apoi Facultatea de Artă Dramatică la Iaşi şi Bucureşti (1950-1951), fără să o termine. În 1951, poeta a debutat în „Iaşul literar”, fiind colaboratoare a publicaţiilor „Iaşul literar”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „Tânărul scriitor”, „România literară” şi „Tomis”.