Sandra Bullock, pe gustul bărbaţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un deceniu de frumuseţe

Sandra Bullock, pe gustul bărbaţilor

Monden 10 Iunie 2014 / 00:00 953 accesări

La 49 de ani, actriţa americană Sandra Bullock se menţine una dintre cele mai apreciate prezenţe pe covorul roşu sau pe marele ecran. Simpatică, disponibilă şi mereu impecabilă în alegerile vestimentare, actriţa a fost premiată pentru ultimii zece ani de apariţii publice memorabile. Sandra Bullock este pe gustul bărbaţilor americani, care au ales-o, în cadrul unui sondaj de opinie, cea mai sexy vedetă feminină, în cadrul Guys Choice Awards. Ceremonia de premiere a avut loc la sediul studiourilor Sony Pictures Studios din Culver City, California, şi nu mai puţin de trei dintre partenerii săi de pe marele ecran s-au prezentat pentru a o onora pe Sandra Bullock. Prezenţa lui Hugh Grant, Keanu Reeves şi Matthew McConaughey a stârnit, cu siguranţă, invidia multora dintre colegele Sandrei Bullock, care a primit o coroniţă de Miss, simbol al premiului Decade of Hotness.

Hugh Grant, Keanu Reeves şi Matthew McConaughey s-au întrecut în a fi galanţi cu colega lor, ceea ce arată afecţiunea de care se bucură Sandra Bullock şi printre colegii săi. ”Mă simt de parcă aş fi la înmormântarea mea. „Decade of Hotness“... Mă întreb: oare care deceniu? Am mai multe decenii la activ. Premiul ar trebui să se numească „Decade of Hot Mess“. Mă descurc la capitolul acesta şi sunt în continuare convinsă că mă aflu aici doar pentru că altcineva s-a retras şi organizatorii aveau nevoie de cineva, foarte repede, iar ei ştiau că eu îmi petrec întotdeauna ziua de sâmbătă la mine acasă”, a declarat actriţa americană, dovedindu-şi simţul umorului. ”Vă mulţumesc pentru această onoare. Este un trofeu uluitor pentru o femeie de 49 de ani. Vreau să mulţumesc tuturor coafezelor şi experţilor în machiaj care au creat această iluzie, pentru că eu nu arătam în acest fel în urmă cu două ore”, a adăugat Sandra Bullock. Alţi câştigători ai serii au fost Matthew McConaughey, Norman Reedus, Aaron Paul, Andy Samberg, Cameron Diaz, Mark Wahlberg, Jessica Alba şi Cheech & Chong.

Sandra Bullock place chiar prea mult. Un bărbat a fost arestat după ce a intrat prin efracţie în vila din Los Angeles a actriţei, duminică, în timp ce vedeta americană se afla în reşedinţă. Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost arestat de Poliţia din Los Angeles, fiind suspectat de tentativă de furt şi spargere de locuinţă. Sandra Bullock nu a fost rănită în timpul acestui incident. Nu se ştie deocamdată dacă bărbatul, în vârstă de 39 de ani, se afla la Los Angeles pentru a o urmări pe vedeta americană sau pentru a încerca să fure diverse bunuri din locuinţa sa.

Sandra Bullock nu se lasă impresionată de probleme, indiferent că este vorba despre un jaf dejucat sau de suferinţele din dragoste. Despre câştigătoarea premiului Oscar se zvoneşte că s-a cuplat cu actorul Chris Evans. ”Nu au pus o titulatură pentru asta, dar se plac. Nu sunt într-o relaţie, dar categoric ies împreună, sunt la început şi încearcă să se cunoască mai bine”, a declarat o sursă. Starul din ”Captain America” a făcut o pasiune pentru vedetă încă din copilărie. În 2012, după ce a întâlnit-o pe Sandra Bullock pentru prima dată, Chris Evans a recunoscut pentru ”Playboy” vechea lui pasiune. ”Obişnuiam să fiu îndrăgostit de Sandra Bullock când eram mai mic. Sandy B era fata mea. Îmi amintesc că am văzut „Speed“ şi m-am gândit: Ea este”, a declarat actorul de 32 de ani. Iată însă că visul a devenit realitate pentru el. Acelaşi lucru îl declara odinioară şi Ashton Kutcher despre Demi Moore...



12