Sandra concertează iar în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sandra concertează iar în România

Monden 16 Septembrie 2014 / 00:00 531 accesări

Sandra revine la Bucureşti, alături de grupul său de muzicieni, selectaţi din întreaga lume, pentru a susţine un concert pe 2 decembrie, de la ora 20.00, la Sala Palatului. Ea aduce în România un concert de 90 de minute din seria de spectacole „Original Legends in Concert", concepută şi oferită de Christian Raetscher prin German Quality Entertainment. Accesul publicului va fi posibil începând cu ora 19.00.

Biletele sunt deja puse în vânzare online, pe site-urile eventim.ro și salapalatului.ro, la următoarele preţuri: categoria VIP - 500 de lei (include meet & greet cu artiştii), categoria I - 300 de lei, categoria II - 200 de lei, categoria III - 100 de lei.

Cu această ocazie, Sandra a transmis un mesaj publicului român: „Dragii mei prieteni, mă simt foarte bine! Acum sunt în vacanţă în Ibiza. Pentru frumoasa reîntâlnire cu voi am să vă interpretez cu bucurie toate hiturile şi cele mai îndrăgite piese de pe ultimele albume. Abia aştept să ne vedem pe data de 2 decembrie, în Bucuresti. Vă sărut pe toţi! Sandra”.

Sandra Ann Lauer s-a născut în Germania, pe 18 mai 1962. Prima sa melodie care a cunoscut succesul a fost „Maria Magdalena”, în 1985. De asemenea, ea a făcut parte din proiectul Enigma al fostului său soţ, Michael Creţu, care a avut 10 hituri în topurile din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.



12