La scurt timp după ce a ajuns în Bucureşti, joi, îndrăgita cântăreaţă a anilor ‘80, Sandra, a discutat cu jurnaliştii români despre motivele care au legat-o cândva de România, dar şi despre proiectele de viitor pe care le are cu viitorul ei soţ, care a însoţit-o în capitală. După ce a părăsit aeroportul „Henri Coandă”, în jurul orei 14.00, cântăreaţa s-a cazat la hotelul Rin, unde a susţinut o conferinţă de presă premergătoare concertului pe care l-a susţinut vineri, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Astfel, artista a răspuns şi la câteva întrebări despre fostul ei soţ, Mihai Creţu, mărturisind că acum nu mai simte că ar face parte din România, aşa cum simţea când era căsătorită cu muzicianul şi producătorul român. Sandra a explicat, glumind, şi motivul pentru care a decis să trăiască, în prezent, în Spania: „Când eram mică, nu îmi plăcea Germania. Făceam o oră pe jos până la şcoală\". Solista a explicat că este împărţită între mai multe ţări: „Tatăl meu este francez, iar mama este nemţoaică. M-am născut în Germania, am crescut acolo. Trăiesc în Spania şi am studiat în Anglia\".
Deşi cei doi copii gemeni pe care îi are cu Michael Creţu au apărut pe melodiile dintr-un album mai vechi, Sandra nu crede că poate exista o colaborare cu ei în prezent şi a mărturisit resemnată... „copiii mei ascultă 50 Cent şi Eminem\".
Cel mai nou single al artistei se numeşte „The Night Is Still Young” şi este un featuring cu Thomas Anders. Noul album a fost înregistrat la New York, în colaborare cu producătorul Toby Gad, autorul pieselor artistelor Beyonce şi Fergie.
Invitatul special al Sandrei pentru concertul care l-a susţinut în România a fost Francesco Napoli, artist care deţine un număr impresionant de discuri de aur şi platină. Artistul are la activ peste 12 milioane de discuri vândute în toată lumea. Înaintea concertului de la Bucureşti, solistul italian a declarat: „Singura problemă a României sunt femeile. Pentru că sunt toate frumoase! Data viitoare voi veni legat la ochi. Poporul român are o inimă foarte mare. Ăsta e adevărul!”.