Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a depus o plîngere la Comisia de Disciplină, împotriva preşedintelui CA al FC Steaua, Gigi Becali, şi a managerului general stelist, Mihai Stoica. "Nu există niciun scandal între mine şi Steaua. Mi-am prezentat plîngerea faţă de declaraţiile lui Mihai Stoica şi Gigi Becali la Comisia de Disciplină. Nu am nimic cu clubul Steaua, chiar dacă am fost jignit", a spus Sandu. Gigi Becali a declarat, după partida de Dinamo - Steaua, scor 1-0, din cadrul etapei a VIII-a a Ligii I, că putea să îl cumpere pe Mircea Sandu pentru 500.000 de euro, dar că probabil a fost cumpărat de altcineva cu doar 2-300.000 de euro. Mihai Stoica a afirmat că Mircea Sandu a hotărît să nu fie aduse brigăzi străine şi că dirijează cine va lua campionatul. Preşedintele FRF a menţionat că în meciurile cu Rapid şi Dinamo, jucătorii stelişti au fost prea nervoşi. Mircea Sandu a precizat că preşedinţii de cluburi din Liga I nu mai acceptă să fie jigniţi de alţi oficiali.