Sandy a provocat pagube la sediul ONU

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sandy a provocat pagube la sediul ONU

Externe 03 Noiembrie 2012 / 00:00 336 accesări

Uraganul Sandy a provocat pagube importante la sediul Naţiunilor Unite de la New York. Uraganul a provocat un incendiu şi o importantă inundaţie la subsolul clădirii, care s-a redeschis joi, după ce a fost închisă trei zile, a afirmat Yukio Takasu, secretar general adjunct al ONU, însărcinat cu probleme de administrare, adresându-se Adunării Generale. Rafalele violente de vânt care au însoţit uraganul au smuls, de asemenea, o prelată care proteja bolta clădirii Adunării Generale. De mai multe luni au avut loc lucrări pentru renovarea sediului ONU, costul operaţiunilor ridicându-se la două miliarde de dolari. Totodată, uraganul Sandy a forţat Consiliul de Securitate al ONU să se mute. Ambasadorii celor 15 state membre ale Consiliului au fost nevoiţi să se instaleze miercuri în sedii temporare, pentru a ţine o reuniune de urgenţă consacrată reînnoirii mandatului Forţei Uniunii Africane în Somalia (AMISOM). Pagubele provocate de Sandy au afectat comunicaţiile şi alte infrastructuri, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky.

PROBLEME Circulaţia metroului a fost reluată parţial, joi, la New York, dar problemele se agravează pentru cele aproximativ 650.000 de locuinţe private în continuare de electricitate, după trecerea uraganului Sandy, iar autorităţile au anunţat că vor oferi mese gratuite pentru cei mai afectaţi. Bilanţul morţilor în oraş a crescut la 40 de persoane. Guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a anunţat, joi seara, redeschiderea unor noi linii de metrou şi de tren care leagă suburbia de metropolă. De asemenea, a adresat un avertisment comercianţilor care urmăresc să profite de situaţie pentru a creşte preţurile şi le-a cerut distribuitorilor de electricitate să restabilească energia electrică, cât mai repede posibil. Anterior, el a anunţat că un milion de mese gratuite vor fi distribuite la New York. Potrivit primarului Michael Bloomberg, 400 de membri ai Gărzii Naţionale şi 150 de voluntari vor merge pe teren pentru a distribui aceste mese, mai ales persoanelor în vârstă, blocate acasă din cauza ascensorului defect. Crucea Roşie a anunţat că a mobilizat 12 bucătării mobile capabile să prepare 200.000 de mese pe zi. Distribuitorul local Con Edison a avertizat că unele cartiere nu vor avea curent electric până la 11 noiembrie. Dar alimntarea cu energie electrică va fi restabilită sâmbătă în sudul Manhattanului. Circulaţia metroului, care în mod obişnuit transportă 5,5 milioane de călători pe zi, a fost reluată parţial joi dimineaţa, în mod gratuit, timp de două zile, mai mult pentru a ajuta un oraş complet sufocat de maşini, cu o zi înainte. Dar metroul nu circulă dincolo de 34th Street, sudul Manhattanului rămânând fără electricitate. O măsură care impune prezenţa a cel puţin trei persoane într-un vehicul vizează maşinile care vin spre Manhattan. Găsirea carburantului a devenit un coşmar în regiune, mai ales în vecinul New Jersey, dur afectat de Sandy. În acest stat, 1,8 milioane de persoane, adică aproape un sfert din populaţie, sunt lipsite de curent electric. În nordul statului, cozi de sute de maşini s-au format în faţa puţinelor benzinării deschise. Situaţia rămânea, de asemenea, foarte dificilă în sudul Manhattanului, de obicei foarte animat. Telefoanele mobile adeseori nu funcţionează, magazinele rămân închise, iluminatul public lipseşte iar autobuzele nu mai circulă noaptea. În total, aproximativ 654.000 de locuinţe erau lipiste de curent electric, joi, la New York. Frigul se adaugă grijilor populaţiei din cartierele fără electrictate, care se confruntă cu magazine închise, absenţa transportului în comun, uneori cu lipsa apei şi încălzirii în zgârâie-nori. Hrană şi haine au început să se distribuie mai ales în faţa bisericilor, iar aproximativ 6.000 de persoane se refugiau în cele 76 de centre de primire deschise în şcoli.

DOLIU Paza de coastă americană a anunţat joi că pune capăt operaţiunilor pentru găsirea căpitanului navei HSM Bounty, care s-a scufundat luni în largul Carolinei de Nord, în timpul trecerii uraganului Sandy. Robin Walbridge, de 63 de ani, căpitan al replicii istorice a velierului HMS Bounty, a fost dat dispărut de luni dimineaţă. În momentul naufragiului, la bordul navei se aflau 16 membri ai echipajului, 14 persoane fiind salvate cu ajutorul elicopterului. O femeie de 42 de ani, găsită luni seară, a murit la spital. Aceasta, pe nume Claudene Christian, era, potrivit postului canadian de televiziune CBC, o descendentă a lui Fletcher Christian, care a preluat controlul navei originale Bounty, în 1789. Având o lungime de 55 de metri, nava HMS Bounty a fost construită în 1962, pentru turnarea filmului ”Revolta de pe Bounty”, cu Marlon Brando, despre o celebră revoltă în 1789, în Tahiti, la bordul navei britanice.

CEL MAI COSTISITOR DUPĂ KATRINA Distrugerile provocate de uraganul Sandy ar putea fi mai mari decât s-a prevăzut şi pagubele ar putea ajunge la 50 de miliarde de dolari. În New Jersey sau la New York, afectate grav de intemperii, retragerea treptată a apelor dezvăluie pagubele cauzate de Sandy, care ar putea deveni uraganul cel mai costisitor după Katrina, care a devastat oraşul New Orleans, în 2005. Compania de consultanţă în managementul riscului Eqecat, care este lider în acest domeniu, şi-a revizuit calculele. După ce luni a estimat pagubele provocate de Sandy la 10-20 de miliarde de dolari, joi a crescut considerabil estimarea, anunţând o sumă între 30 şi 50 de miliarde de dolari. Comparativ, pagubele cauzate de uraganul Irene în 2011 au fost evaluate la 10 miliarde de dolari, în timp ce distrugerile provocate de Ike, care a devastat SUA în 2008, s-au ridicat la 20 de miliarde de dolari, potrivit Eqecat.



12