Sânge de gay pentru un milion de vieţi?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sânge de gay pentru un milion de vieţi?

Sănătate 22 Septembrie 2014 / 00:00 1507 accesări

Anularea interdicţiei ce vizează donaţiile de sânge oferite de bărbaţii gay va duce la creşterea rezervelor de sânge din spitale cu câteva sute de mii de litri în fiecare an şi ar putea contribui la salvarea a peste un milion de vieţi, potrivit unui studiu realizat de o universitate americană. US Federal Drug Administration (FDA), organismul federal care reglementează piaţa medicamentelor din Statele Unite ale Americii, a interzis bărbaţilor gay să facă donaţii de sânge în anul 1983, după ce oamenii de ştiinţă au descoperit că HIV, virusul care declanşează SIDA, poate fi transmis prin transfuzii. Eliminarea acestei interdicţii ar putea aduce în spitale circa 291.145 de litri de sânge în fiecare an, iar acceptarea în rândul donatorilor a bărbaţilor gay care nu au avut niciun partener sexual în ultimul an ar putea contribui la creşterea rezervelor de sânge cu peste 150.000 de litri anual. Studiul a fost realizat de Williams Institute on Sexual Orientation and Gender Identity Law, afiliat Universităţii California din Los Angeles.

”Crucea Roşie Americană sugerează că fiecare donaţie de sânge are potenţialul de a fi utilizată în intervenţiile chirurgicale care pot să salveze vieţile a trei persoane”, a declarat Ayako Miyashita, coordonatoarea studiului. Asociaţia medicilor americani, Crucea Roşie Americană şi Asociaţia Americană a Băncilor de Sânge au dat publicităţii în această vară o declaraţie comună, în care au afirmat că interdicţia emisă de FDA este discriminatorie şi reprezintă un act care nu se bazează pe argumente ştiinţifice.



12