Studenţii Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe bolnavii care au nevoie de sânge. „Campania „O picătură pentru viaţă!” face parte din cadrul Festivalului Unifest şi este organizată de Uniunea Studenţilor din România, la nivel naţional. „Dorim ca, prin intermediul acestei campanii, să ameliorăm lipsa de sânge din spitale”, a declarat preşedintele Asociaţiei Studenţilor şi Inginerilor Constructori din Universitatea „Ovidius”, Constantin Cerneagă. Campania s-a desfăşurat la sediul Facultăţii de Construcţii, în intervalul orar 8.30 - 13.30. Recoltarea sângelui a fost făcută de personalul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa. Numai în prima oră de la demararea acţiunii, la punctul de donare veniseră opt voluntari. „Este a treia oară când donez. Mi se pare normal să fac acest gest pentru cei care au nevoie”, a declarat Ionuţ Dragu, student în anul IV al Facultăţii de Construcţii.