Sângele peremist apă plată nu se face

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Sângele peremist apă plată nu se face

Politică 15 Iulie 2010 / 00:00 462 accesări

Ion Mincă trăieşte o nouă vară fierbinte, bogată în muniţie cu focoasele, nu dăm nume, îndreptate spre primarul Mangaliei, acest os de peşte bine înfipt în cerul gurii unui celebru deputat local. L-am numit pe Zanfir Iorguş, un cetăţean profund ataşat valorilor şi obiceiurilor fraţilor noştri din America. Ca lider al conservatorilor constănţeni, domnul Mincă este adeptul cumulului de doctrine şi culori politice. În funcţie de conjunctura dată, trăieşte o anume vibraţie. Fiind un politician sentimental, cedează uşor sub presiunea aminitirilor care îl împovărează. Filmele indiene de specialitate ar putea ilustra mai bine ceea ce spun eu. De pildă, prezenţa lui Vadim în foişorul lui John l-a răscolit de-a dreptul şi de-a latul pe inimosul domn Mincă, îngenuncheat de aducerile aminte din perioada în care servea PRM. Cât timp tribunul a degustat din mititeii apolitici perpeliţi de John pe un fost grătar ţărănist, cel puţin, după forma gratiilor, Ion Mincă a retrăit perioada în care era un exponent de bază al doctrinei peremiste. În timp, după ce a trecut la PC, şi-a dat seama că sângele peremist apă plată nu se face. Practic, tandemul John, liderul PRM Mangalia, şi Mincă, liderul PC Constanţa, a continuat să funcţioneze, arătându-şi colţii în Consiliul Local Mangalia, la vot. Chiar dacă Mincă şi John s-au mai certat pe diverse teme lumeşti, cu sau fără timbru, interesul de moment a scuzat fesul. Relaţia foarte bună dintre Mincă şi Vadim, care nu face un pas în teritoriu fără sfatul acestuia, inclusiv în materie de calorii, vorbeşte de la sine despre construcţia politică în zonă. M-am convins că John şi Mincă sunt ca doi fraţi siamezi, cu precizarea că reprezentantul PC rămâne vioara întâi. Pe acest fond de festival, Ion Mincă anunţa, în timp ce tribunul Vadim se delecta cu specialităţile lui John, ruperea, într-o perspectivă apropiată, a alianţei dintre PSD şi PC. Sigur, apropierea în timp a unor momente cruciale s-ar putea să fie o simplă coincidenţă: prezenţa lui Vadim la mare, declaraţiile belicoase ale lui Mincă despre un presupus referendum privind debarcarea primarului Tusac, anunţul, făcut tot de Mincă, în legătură cu divorţul dintre PSD şi PC. Constat că pe liderul conservatorilor constănţeni îl ia din nou gura pe dinainte, pentru că, deocamdată, la centru, alianţa nu a ajuns într-o situaţie critică. De fapt, pe această temă, au mai fost lansate ameninţări de acest gen dinspre Mangalia… Cu respectul cuvenit, îi reproşez domnului Mincă faptul că a neglijat foarte mult activitatea de partid. În prezent, pe eşichierul local, PC este perceput ca un partid cuminte. Liderul său a fost reperat deseori în mulţimile generate de “revoltele spontane” din Consiliul Local Mangalia. Iniţial, am crezut că Ion Mincă a revenit la sentimente mai bune, mai ales că ocupă şi poziţia de viceprimar al oraşului. Acum, la exact un an de zile de la declanşarea deranjului din CL, domnia sa pune din nou pe tapet isteria generată de un posibil referendum. Este exact ceea ce le lipsea locuitorilor Mangaliei! Credeţi că mai este necesar să precizez cine este cel care îşi freacă bucuros palmele, stimulându-i pe răzvrătiţi cu expresii de genul “Aţâţă-i, drace”?

Taguri articol


12