Pentru că este marțea protestelor, pe 4 octombrie, între orele 11.00 și 13.00, sindicaliștii ”Sanitas” au pichetat Ministerul Sănătății (MS). ”Sanitas” continuă lupta pentru includerea în OUG nr. 20/2016 și nr. 43/2016 a tuturor categoriilor de personal omise: personalul TESA, personalul din asistenţa socială, unităţi medico-sociale, DSP-uri, creşe şi medicina şcolară. Sindicaliștii constănțeni au fost prezenți la protest alături de președintele ”Sanitas” Constanța, Nicolae Manea.
Federația ”Sanitas” a strâns peste 35.000 de semnături la nivelul țării pentru declanșarea grevei generale, care ar urma să aibă loc pe 31 octombrie, în cazul în care revendicările sindicaliștilor nu sunt soluționate, a declarat prim-vicepreședintele Federației ”Sanitas”, Marius Sepi. ”Suntem în calendarul de proteste. Astăzi protestăm în fața Ministerului Sănătății. Sunt aceleași revendicări. Din păcate, Guvernul nu a reușit să ne dea niciun răspuns pozitiv, în schimb am observat o mare dorință de a protesta în rândul membrilor de sindicat. La acest moment sunt peste 35.000 de semnături la nivelul țării pentru declanșarea grevei naționale, pe 31 octombrie, dacă până atunci nu se întâmplă nimic pozitiv”, a spus Sepi. Potrivit acestuia, în 12 octombrie are loc o grevă japoneză, pe data de 19 octombrie - o grevă de avertisment, cu întreruperea activității timp două ore, și în data de 31 octombrie are loc greva generală. De asemenea, Sepi a spus că sindicatul a luat legătura cu toți parlamentarii din comisiile de specialitate și că au fost făcute amendamente astfel încât să fie amendate ordonanțele 20/2016 și 43/2016.