“Sanitas” Iaşi propune demiterea soţilor Petcu din funcţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Sanitas” Iaşi propune demiterea soţilor Petcu din funcţii

Social 30 Martie 2011 / 00:00 936 accesări

Liderii “Sanitas” Iaşi vor solicita, mâine, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar al Federaţiei, demitera lui Marius Petcu şi a Claudiei Petcu din funcţiile de preşedinte şi, respectiv, de secretar general. “De asemenea, se va cere excluderea acestora din rândurile membrilor de sindicat şi convocarea unui Congres Extraordinar pentru alegerea unei noi conduceri a Federaţiei”, a declarat, ieri, şeful “Sanitas” Iaşi, Viorel Tănase. Acesta a precizat că poziţia de faţă vine în urma unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean a sindicatului desfăşurată ieri şi în care s-a analizat situaţia actuală a lui Marius Petcu. Potrivit colegilor din Iaşi, Petcu a adus a adus grave prejudicii de imagine federaţiei, dar şi mişcării sindicale în ansamblul ei. Pentru avansarea propunerii de demitere au votat toţi cei 34 de membri ai Consiliului Judeţean “Sanitas” Iaşi. Până la oragnizarea de noi alegeri, sindicaliştii ieşeni afirmă că interimatul ar putea fi asigurat de către prim-vicepreşedintele Adrian Bârea. Petcu a pierdut, luni, 28 martie, şi funcţia de preşedinte al CNSLR Frăţia, fiind înlocuit de prim-vicepreşedintele Liviu Luca. Procurorii DNA susţin că, în perioada anilor 2009-2010, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei “Sanitas”, a primit de la directorul unei societăţi comerciale aprox. 20.000 de euro lunar, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de execuţie lucrări. Procurorii spun că respectivul contractul are ca obiect executarea obiectivului “Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov”, preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 de lei, fără TVA. De asemenea, anchetatorii susţin că, pe 1 februarie, Petcu a primit, prin intermediar, o vilă situată în staţiunea Predeal în valoare de circa 200.000 de euro. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare. Curtea de Apel Bucureşti a decis, vinerea trecută, ca Petcu să fie judecat în libertate. Magistraţii au respins astfel propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA. Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs. Instanţa supremă va judeca, mâine, contestaţia procurorilor anticorupţie la decizia Curţii de Apel Bucureşti de cercetare în libertate a liderului CNSLR-Frăţia. Vizavi de această situaţie, reprezentanţii “Sanitas”, filiala Constanţa, nu vor să se pronunţe până când nu va fi dat un verdict final. “Dacă se va demnostra că toate acuzele care i se aduc sunt întemeiate, într-adevăr, este o mare palmă pentru noi. Însă trebuie spus că federaţia este reprezentantă de toţi membrii şi că trebuie să mergem mai departe”, a declarat liderul “Sanitas” Constanţa, Nicolae Manea.



12