Şansă de reintegrare pentru consumatorii de droguri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şansă de reintegrare pentru consumatorii de droguri

Eveniment 06 Noiembrie 2010 / 00:00 717 accesări

Consumatorii de droguri injectabile vor primi asistenţă socială şi consiliere pentru reintegrarea pe piaţa muncii, în patru centre care vor fi înfiinţate în cadrul proiectului cu finanţare europeană „A doua şansă”, cu valoare de peste 20 de milioane de lei. Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), în calitate de solicitant, şi partenerii Asociaţia Sens Pozitiv, Asociaţia Integration şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş” au demarat proiectul la 1 iulie 2010, potrivit unui comunicat remis, vineri, de ARAS. Cele patru centre (două în Bucureşti, unul în Timişoara şi unul în Constanţa) oferă servicii de asistenţă socială, consiliere psihologică, consiliere vocaţională, prevenirea infecţiilor cu transmitere sanguină şi sexuală, referire către alte servicii, cu scopul final al reducerii marginalizării sociale şi al integrării consumatorilor de droguri injectabile pe piaţa muncii. Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 3.500 de persoane consumatoare de droguri injectabile care, pe lângă dependenţă, prezintă şi alte vulnerabilităţi, cum sunt experienţă anterioară de detenţie, infecţie cu HIV/SIDA, femei, apartenenţă la etnia romă. Dintre aceştia, 500 de consumatori de droguri injectabile vor beneficia de tratament substitutiv pentru dependenţa de opiacee, iar alţi 250 vor fi stabilizaţi din punct de vedere medical şi 100 vor urma cursuri de formare profesională. Serviciile integrate sunt completate de două campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice cât şi a angajatorilor cu privire la nevoile şi problemele cu care se confruntă consumatorii de droguri în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii. Campaniile se vor axa, de asemenea, pe promovarea drepturilor consumatorilor de droguri injectabile, dar şi pe informarea publicului cu privire la soluţiile care există în prezent pentru stabilizarea medicală şi integrarea socio-profesională a consumatorilor de heroină (cum ar fi, de exemplu, serviciile de tratament substitutiv).



12