Şansa lor este educaţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campusul Social ”Henri Coandă”

Şansa lor este educaţia

Eveniment 19 Ianuarie 2013 / 00:00 1110 accesări

Majoritatea familiilor care au copii cu vârste mici şi locuiesc în Campusul Social „Henri Coandă” preferă să-şi ţină acasă preşcolarii, deşi educaţia lor ar trebui să fie pe primul loc. Părinţii spun că, pe de o parte, se confruntă cu lipsuri financiare, şi pe de altă parte, distanţele prea mari faţă de unităţile de învăţământ la care erau înscrişi anterior preşcolarii i-au determinat pe mulţi să renunţe să-şi mai ducă copiii la o unitate şcolară. Aceste probleme cu care se confruntă familiile din campus au ajuns şi la urechile primarului Constanţei, Radu Mazăre, şi în atenţia inspectorului general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa (ISJ), Răducu Popescu. Împreună, au decis că cel mai bine este să fie înfiinţată o grădiniţă cu program normal pentru preşcolarii din „Henri Coandă”. Soluţia cea mai la îndemână găsită de autorităţile locale a fost amenajarea a două clase de grădiniţă în incinta Şcolii generale nr. 36 „D. Ştirbei”, situată pe aleea Fragilor nr.1, în apropiere de campus, care vor găzdui două grupe de grădiniţă. Iniţiativa a fost pusă în aplicare în timp record iar ieri a avut loc deja inaugurarea unităţii care va funcţiona ca structură a Grădiniţei „Flipper”. Aprox. 50 de copii din familii nevoiaşe au fost deja înscrişi de părinţi la cursurile organizate în cadrul grădiniţei, însă cel mai probabil numărul lor va creşte pentru că anchetele sociale au relevat că în jur de 70 de preşcolari din campus nu frecventau o unitate şcolară. Amenajarea celor două clase s-a realizat cu bani de la ISJ, însă ei urmează să fie decontaţi de Primărie. Autorităţile locale recunosc că s-au chivernisit cu cheltuielile legate de înfiinţarea noii grădiniţe.

RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI La inaugurarea celor două clase a fost prezent şi primarul Radu Mazăre. Vizita sa la cele două grupe deja formate a stârnit un ropot de aplauze din partea părinţilor şi entuziasm din partea copiilor cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani. Primarul i-a întrebat pe fiecare cum îi cheamă iar cu băieţii chiar a bătut palma „ca bărbaţii adevăraţi”. Toţi îl ştiau pe primar şi unii dintre ei i-au mulţumit pentru ajutorul de Sărbători, când toţi copiii din campus au primit dulciuri şi jucării. „Dacă am făcut campusul, acum trebuie să avem grijă ca preşcolarii să meargă la grădiniţă şi să se integreze în societate. Altfel, fără educaţie, o să devină nişte borfaşi şi riscă să ajungă la Poarta Albă”, a atras atenţia primarul. De altfel, el le-a recomandat părinţilor să nu întrerupă educaţia copiilor oferită de instituţiile şcolare pentru că nu îi ajută în niciun fel, din contră, mai mult rău le fac. Viitorul lor depinde de şcoala pe care o urmează. Primarul le-a sugerat adulţilor să se organizeze, iar în fiecare zi un părinte să aducă mai mulţi copii la grădiniţă.

„A DOUA ŞANSĂ” De ajutor din partea autorităţilor vor beneficia şi copiii din Constanţa care n-au frecventat niciodată şcoala sau care n-au făcut decât câteva clase. Mazăre spune că peste două luni vor fi înfiinţate câteva clase speciale pentru cei care trebuie să recupereze anii de şcoală. „Sunt mulţi copii de 13 sau 14 ani care n-au fost niciodată la şcoală. Ei trebuie să recupereze din urmă. O să îi integrăm şi pe ei în societate”, a anunţat edilul. La rândul său, inspectorul general şcolar, Răducu Popescu, spune că iniţiativa de a înfiinţa cele două clase de grădiniţă reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de colaborare între Primăria Constanţa, Consiliul Local şi ISJ. „Am înfiinţat cele două grupe de grădiniţă ştiind de la bun început că cei care locuiesc în cartierul de locuinţe modulare au nevoie de ea. Copiii din campus au nevoie de aceleaşi şanse cu oricare alt copil”, a declarat şeful ISJ, adăugând că la cele două grupe vor preda două cadre didactice cu experienţă. De asemenea, el a adăugat că şcolarii care n-au frecventat niciodată şcoala sau n-au făcut decât câteva clase vor fi incluşi în programul „A doua şansă” care se derulează la nivel naţional. Popescu spune că „A doua şansă” este o formă de învăţământ care va fi aplicată într-un centru care va fi amenajat în cartierul Coiciu. „Atât cei din Campus cât şi cei din cartier vor putea să beneficieze de acest program. Noi avem în derulare o anchetă socială şi încercăm să aflăm exact care este numărul celor care au nevoie de acest program”, a adăugat Popescu.

OCHII AMIREI L-AU IMPRESIONAT PE MAZĂRE Printre copiii care vor merge de luni la grădiniţă se numără şi Amira Cojea. Ea e emotivă şi, când e întrebată câţi ani are, arată patru degete mici. Zâmbeşte când e în braţele primarului Radu Mazăre. Când o întreabă dacă vrea să devină manechin când o să fie mare dă din cap că nu ar vrea, dar, cum emoţiile o copleşesc, nu spune ce şi-ar dori să devină când va fi mare. Mama sa e mulţumită de condiţiile la grădiniţă, deşi spune că îi este greu pentru că nu ştie dacă Amira se va acomoda. În schimb, ştie că viitorul fetiţei sale depinde de şcoală. Doar aşa îi va putea fi mai bine. „E foarte bine că Amira va putea să meargă la grădiniţă. Ea trebuie să înveţe ca să îi fie bine când o să fie mare”, a spus mama copilei, Seigean Cojea. Şi copiii familiei Bălaşa, locatari ai campusului, Giulia de şase ani şi Luis de patru ani, vor merge la grădiniţă de luni.

„Îţi iau bicicleta dacă nu ştii tabla înmulţirii”

La ieşirea din şcoală, Radu Mazăre s-a întâlnit cu Andrei, orfanul care a înmuiat inima edilului după ce, în decembrie anul trecut, la inaugurarea a patru blocuri din Campusul Social ”Henri Coandă”, i-a sărit în braţe şi i-a zis că îl iubeşte. Copilul este elev în clasa a III-a la Şcoala generală nr. 36 „D. Ştirbei”. El i-a arătat mândru edilului carnetul său de note. Cele mai multe calificative erau FB şi B. Mazăre a fost mulţumit de evoluţia copilului, dar l-a verificat şi la tabla înmulţirii. Andrei s-a descurcat, deşi înmulţirea cu cinci i-a dat puţin bătaie de cap. Primarul i-a recomandat ca data viitoare să ştie foarte bine tabla înmulţirii pentru că, în caz contrar, o să îi ia înapoi bicicleta oferită cadou de Sărbători.



12