Protecția Civilă elenă a decis sâmbătă că școlile din Santorini și de pe insulele din apropiere - Ios, Amorgos și Anafi - vor rămâne închise până pe 14 februarie din cauza activității seismice intense care are loc în zonă de câteva zile, relatează AFP.
Decizia a fost luată în coordonare cu autoritățile locale și cercetătorii care studiază fenomenul fără precedent, care nu s-a soldat până acum cu victime sau pagube materiale.
Sâmbătă dimineață s-au produs șapte cutremure cu magnitudini cuprinse între 4 și 4,9 grade în interval de o oră.
Potrivit comitetului științific reunit sâmbătă, peste 800 de cutremure cu o magnitudine mai mare de 3 au fost înregistrate de la 1 februarie între Santorini și insula vecină Amorgos.
"Datele din ultimele zile arată că, deși continuă să aibă loc un număr mare de cutremure cu magnitudinea 4, ritmul producerii acestora pare să fie în scădere. Pe 5 februarie, au fost înregistrate peste 1.200 de cutremure, iar pe 6 februarie au fost înregistrate aproximativ 90 de cutremure/", au declarat reprezentanţi aiLaboratorului de seismologie al Universității din Atena.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, aflat vineri în vizită în Santorini, a exclus un scenariu catastrofal pentru insula turistică.
Insula vulcanică, care atrage un număr mare de turiști, a fost plasată joi în stare de urgență de către Protecția Civilă până pe 3 martie.
Peste 11.000 de locuitori și lucrători sezonieri au părăsit duminică Santorini de teama unui cutremur major. Hotelurile din Santorini au scurs piscinele pentru a preveni eventualele daune în cazul unui cutremur major. Se recomandă atât localnicilor cât și turiștilor să evite zonele aglomerate și locurile unde ar putea apărea alunecări de teren. Pe insulă au fost instalate corturi de urgență pe terenuri de sport, iar autoritățile au stabilit puncte de întâlnire în vederea unei eventuale evacuări.