După şapte ani petrecuţi în tricoul “alb-albastru”, Cristi Şchiopu şi-a luat adio de la formaţia de pe litoral, reziliindu-şi pe cale amiabilă contractul cu FC Farul. Fundaşul în vîrstă de 35 de ani a avut parte de o ieşire din scenă umbrită de acuzele aduse de conducerea clubului, care l-a învinuit la sfîrşitul turului că nu a respectat sarcinile de joc în patru meciuri, că a creat atmosfera negativă în cadrul lotului, dar şi că a refuzat să joace într-o partidă cu FC Braşov, pretinzînd că este accidentat. Din această cauză, jucătorul a fost amendat cu suma-record de 12.000 de dolari şi i-a fost suspendat contractul, însă sancţiunea a fost anulată după ce a atacat decizia la comisiile federaţiei. Pentru situaţia creată, Şchiopu l-a atacat dur pe fostul antrenor al Farului, Ion Marin, pe care-l consideră vinovat şi pentru prestaţia dezastruoasă a echipei în acest retur. “Puteam să plec şi altfel, pentru că la o anumită vîrstă trebuie să te opreşti. Dar felul în care s-au purtat cu mine m-a ambiţionat, am vrut să-mi demonstrez nevinovăţia şi am reuşit. Totul s-a petrecut din cauza lui Ion Marin, care a fost pionul principal şi, totodată, cel mai vehement împotriva celor puşi pe lista de transferuri în iarnă. Prestaţia din retur reprezintă rezultatul lotului selecţionat de el şi al pregătirii tehnico-tactice şi fizice făcută în iarnă. În plus, cred că a fost laş şi a renunţat prea uşor. Trebuia să rămînă pînă la capăt, dar probabil că şi-a dat seama şi conducerea clubului de ce fel de antrenor este. Are metode de lucru învechite şi ar trebui să-i lase pe cei mai tineri să lucreze. Conflictul dintre noi a început cînd am avut curajul să spun la şedinţa de după meciul cu Universitatea Craiova părerea mea despre jocul echipei. Locul Farului în clasament nu este întîmplător. Ceea ce s-a făcut în iarnă a dus la această situaţia şi, dacă şi Ion Marin a ales să plece, nu cred că echipa se va salva de la retrogradare”, a declarat Şchiopu.
Fostul antrenor al constănţenilor a negat învinuirile lui Şchiopu, explicînd că toate hotărîrile privind transferurile au fost luate de conducerea clubului. “Politica clubului a fost decisă în Consiliul de Administraţie. Se impunea schimbul de generaţii şi s-au acceptat orice riscuri. Eu mi-am asumat responsabilitatea şi am demisionat pentru ca relaţia dintre galerie şi echipă să fie una bună, iar publicul să-i sprijine pe jucători la meciuri, nu să mă conteste pe mine. Spectatorii aveau dreptate să fie supăraţi din cauza lipsei de rezultate. Îmi pare rău însă că Şchiopu nu şi-a respectat cuvîntul dat patronului clubului în momentul în care şi-a prelungit contractul. Atunci a spus că, dacă nu va mai fi nevoie de el, va renunţa de bună voie. Nu a făcut aşa, ci şi-a negociat rezilierea contractului în schimbul unei sume consistente. În schimb, eu mi-am reziliat contractul fără niciun ban. Din păcate, tupeul său vine cam tîrziu. Trebuia să-l arate în joc, nu acum”, a răspuns “Săpăligă”.
Altfel, constănţenii au intrat aseară în cantonament pentru meciul cu FC Timişoara, programat sîmbătă, de la ora 18.30, în etapa a 28-a a Ligii I. Accidentat la antrenamentul de marţi, Dejan Rusmir ar putea juca împotriva bănăţenilor, avînd doar o uşoară leziune la ligamentul colateral intern al genunchiul drept. În schimb, fundaşul Ion Barbu nu a fost reţinut în lot, fiind în urmă cu pregătirea.