Mult mai liniştiţi după victoria cu FC Vaslui, elevii lui Ion Marin se pregătesc să repete jocul bun şi în faţa unei alte reprezentante a Moldovei în prima ligă, Poli Iaşi, în partida programată sîmbătă, de la ora 20.00, în Dealul Copoului, în etapa a 5-a. În ciuda declaraţiilor optimiste ale preşedintelui ieşean Sorin Boca, antrenorul Farului este convins că echipa sa poate scoate un rezultat favorabil. “Va fi un joc cu o echipă care are mare nevoie de puncte şi va juca cu cuţitul la os. Va fi o partidă în care adversarul va forţa şi va risca pentru a obţine victoria, iar dacă vom avea un joc bine organizat şi vom specula greşelile ieşenilor cred că vom obţine un rezultat favorabil. Nu cred că sîntem la îndemîna lui Poli şi i-aş recomanda domnului Boca să vadă palmaresul. În ultimii doi ani, Poli nu a cîştigat niciodată în faţa noastră în campionat. Au un succes în Cupa României, cînd am noi am ratat mult şi ei au marcat”, a declarat Ion Marin. Tehnicianul grupării de pe litoral a decis să-şi cheme elevii în cantonament încă de aseară, plecarea spre Iaşi fiind programată în această dimineaţă. “Rechinii” vor rămâne în noapte de joi spre vineri la Bacău, unde vor efectua şi un antrenament. Pentru disputa de sîmbătă, “Săpăligă” nu-i va avea la dispoziţie pe Vlas, suspendat, Lucian Pîrvu, Daniel Florea şi Marius Nae, toţi accidentaţi. Totuşi, Ion Marin va deplasa un lot de 20 de jucători la Iaşi, faţă de întîlnirea cu FC Vaslui apărînd Farmache, care şi-a ispăşit etapa de suspendare, şi slovenul Andrej Rastovac, transferat la Constanţa săptămîna trecută. Fundaşul central în vîrstă de 27 de ani nu are încă drept de joc pentru că nu i-a sosit cartea verde, dar oficialii constănţeni speră să rezolve probelema pînă sîmbătă. “Chiar dacă nu va primi cartea verde, tot va face deplasarea pentru a se obişnui cu atmosfera din lot”, a adăugat Ion Marin.
Altfel, Comisia de Disciplină a FRF a luat ieri cîteva măsuri disciplinare dure împotriva clubului constănţean după meciul cu FC Vaslui. Portarul Adrian Vlas a fost suspendat o etapă şi amendat cu 700 de lei pentru cartonaşul roşu primit în urma unui fault comis în postura de ultim apărător, iar antrenorul de portari Ion Răuţă a fost suspendat două etape şi amendat cu 4.280 de lei pentru protestele la adresa arbitrilor, fiind eliminat pentru trageri de timp. În plus, FC Farul a fost amendat cu 5.000 de lei pentru comportamentul copiilor de mingi care nu au returnat mingea la timp.
Acord între Steaua şi Farul pentru transferul lui Robert Neagoe
Antrenorul echipei Farul Constanţa, Ion Marin, a declarat, ieri, că s-a ajuns la un acord cu FC Steaua în privinţa unui împrumut al lui Robert Neagoe şi că mai rămîne ca jucătorul să-şi dea acceptul pentru a evolua la gruparea de pe litoral. Neagoe ar urma să fie împrumutat pînă la finalul sezonului, cînd Farul va beneficia de o opţiune de cumpărare definitivă. Robert Neagoe a fost achiziţionat de FC Steaua, în această vară, de la Dacia Mioveni.