După trei ani în care s-a luptat mereu pentru evitarea retrogradării, Farul se pregăteşte să întîmpine returul acestui sezon cu o nouă faţă. Nemulţumit de evoluţiile jucătorilor cu ştate vechi în Liga I, antrenorul principal Ion Marin a decis să schimbe întreaga strategie şi să mizeze pe tineret. “Este singura noastră şansă de a creşte valoarea echipei. Trebuie să promovăm jucătorii tineri, care să schimbe atitudinea echipei şi alături de cei cîţiva cu experienţă să ne ducă departe de zona periculoasă a clasamentului. Va fi greu în a doua parte a campionatului, dar am încredere în jucători”, s-a confesat “Săpăligă”. Între buturi, George Curcă pare bătut în cuie, după ce contracandidatul său, Adrian Vlas, a anunţat că doreşte să plece de la Farul. Favorit pentru partea dreaptă a defensivei este tînărul Alexandru Măţel, unul dintre preferaţii conducerii grupării de pe litoral, dar lipsa de experienţă a jucătorului în vîrstă de 20 de ani ar putea duce la titularizarea lui Băcilă. Pe partea stîngă, singura opţiune în acest moment este Gaston Mendy, dar constănţenii vor să-l readucă pe Laurenţiu Florea, care va avea prima şansă la titularizare. Centrul defensivei va fi ocupat de cuplul de fundaşi sloveni Jan Pahor - Andrej Rastovac, care au jucat împreună la FC Koper, atît în prima ligă din Slovenia, cît şi în cupele europene. Pentru postul de mijlocaş la închidere se luptă Ben Teekloh şi Florin Pătraşcu, ultimul fiind cotat cu şanse mai mari din cauze problemelor medicale ale liberianului. În linia de mijloc sînt deja două certitudini, Gerlem şi Rusmir, doi dintre jucătorii în care “Săpăligă” îşi pune mari speranţe. Pentru celelalte două locuri se luptă cu şanse egale Voiculeţ, Fatai, Cosmin Matei şi Alibec, ultimii doi fiind consideraţi marile speranţe ale Farului. În avanposturi, portughezul Chico nu are contracandidat, după ce a fost golgeterul echipei în tur, cînd a marcat patru goluri.
Astfel, schimbările din această iarnă vor face ca Farul să întîmpine primul joc oficial din 2009, cu Gloria Buzău, din etapa a 18-a, cu o echipă nouă faţă de runda de debut din acest sezon. Din formaţia care a învins, cu 1-0, la Buzău, doar patru jucători mai au speranţe la titularizare, Băcilă, Rusmir, Voiculeţ şi Gerlem. Antrenorul Ion Marin a folosit în partida disputată pe 26 iulie 2008 următorul “unsprezece”: Vlas - Farmache, I. Barbu, Şchiopu, Maxim - Băcilă, Rusmir, Cruceru, Voiculeţ - Gerlem, Gosic.