În cadrul săptămânii a cincea a Postului Mare, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficial, mâine după - amiază, de la ora 16.45, Denia (slujbă nocturnă) Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. IPS va săvârşi şi vineri - 19 aprilie, de la ora 17.00, Denia Acatistul Bunei Vestiri, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Cele două denii sunt slujbe care se oficiază de regulă în perioada sărbătorilor mari şi nu sunt cele care se săvârşesc în Săptămâna Patimilor, cunoscute deja de creştinii ortodocşi.
IPS participă joi - 18 aprilie, începând cu ora 18.00, la Concertul „În vremea aceea…”, o frescă muzicală pentru solişti, cor şi orchestră, eveniment cultural ce va avea loc pe scena Casei de Cultură din Constanţa. (M.D.)