Săptămâna cu poveşti, la teatru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Săptămâna cu poveşti, la teatru

Cultură 19 Noiembrie 2013 / 00:00 393 accesări

Prichindeii sunt aşteptaţi, şi în această săptămână, pentru a petrece ore magice în sala de spectacole a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”, alături de personaje de poveste care le vor da poveţe. Astfel, pentru picii cu vârste cuprinse între trei şi zece ani, astăzi, mâine, dar şi joi, de la ora 10.00, actorii vor prezenta povestea „Punguţei cu doi bani”, de Ion Creangă. Spectacolul regizat de Cristian Mitescu a fost prezentat, ieri, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”, care se desfăşoară la Teatrul „Ţăndărică” din Capitală, în perioada 14 - 24 noiembrie.

Scenografia „Punguţei cu doi bani” este creată de Eugenia Tărăşescu-Jianu, muzica îi aparţine lui Dan Bălan, iar coregrafia îi aparţine Olimpiei Iordache.

Vineri, de la ora 10.30, copiii cu vârste cuprinse între trei şi zece ani sunt invitaţi la Teatrul „Căluţul de mare”, pentru a face „O călătorie cu surprize” în cadrul unui spectacol interactiv în regia Anetei Forna Christu. Duminică, de la ora 11.00, spectatorii cu vârste cuprinse între patru şi 12 ani se vor întâlni cu frumoasa „Albă ca Zăpada” din povestea Fraţilor Grimm. Regia şi scenariul spectacolului sunt semnate de Bogdan Drăgulescu, iar scenografia este realizată de Daniela Drăgulescu.

Taguri articol


12