La Teatrul pentru Copii şi Tineret, săptămâna cu poveşti, care a debutat, ieri, cu o incursiune în universul oriental ce l-a avut ca protagonist pe celebrul „Calif barză” din Bagdad al lui Wilhelm Hauff, continuă, astăzi, de la ora 11.00, cu o „Călătorie cu surprize”. Spectacolul interactiv, pus în scenă de Aneta Forna Christu, este dedicat micuţilor cu vârste cuprinse între trei şi zece ani.
Mâine, de la ora 10.30, cei mici sunt invitaţi să descopere peripeţiile prin care trece un alt personaj al lui Wilhelm Hauff, cărbunarul Peter Munk, care îşi vinde inima duhului celui rău al pădurii, Michael Olandezul, primind în schimb o „Inimă rece”, de piatră. Regia spectacolului este semnată de directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret, Lică Gherghilescu, iar scenografia îi aparţine Carmencitei Brojboiu. La întâlnirea cu Peter Munk sunt aşteptaţi copiii, dar şi adolescenţii cu vârste cuprinse între şase şi 14 ani.
Sâmbătă, de la ora 11.00, pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret va urca „Capra cu trei iezi”. Celebrele personaje ale lui Ion Creangă, sub bagheta regizorală a lui Gabriel Apostol, îi vor încânta, cu siguranţă, pe micuţii cu vârste cuprinse între trei şi zece ani. Scenariul piesei este semnat de Cristian Pepino, iar scenografia poartă amprenta creativă a Danielei Drăgulescu.