Teatrul pentru Copii şi Tineret le-a pregătit micuţilor spectatori, şi în această săptămână, o serie de întâlniri esenţiale cu simpatice personaje de poveste. Mâine, de la ora 10.00, pe scena constănţeană va urca gingaşa „Albă ca Zăpada”. Regia şi scenariul spectacolului sunt semnate de Bogdan Drăgulescu, scenografia îi aparţine Danielei Drăgulescu, iar muzica este realizată de Liviu Prossi. Joi, de la ora 10.30, cei mai mici dintre spectatori sunt invitaţi să plece într-o „Călătorie cu surprize”, în viziunea dăruitului om de teatru Aneta Forna Christu. Cea mai recentă producţie a instituţiei teatrale, „Inimă rece”, de Wilhelm Hauff, în regia lui Lică Gherghilescu, va fi prezentată vineri, de la ora 11.00. Scenografia piesei este creată de Carmencita Brojboiu, iar muzica îi aparţine lui Dicran Asarian.
Weekend-ul este dedicat unui spectacol special, care va aduce în faţa publicului două personaje extrem de îndrăgite de copii: Lizuca şi căţeluşul său, Patrocle. „Dumbrava minunată”, care are la bază cunoscuta poveste a lui Mihail Sadoveanu, este programată sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00.