Teatrul pentru Copii şi Tineret le-a pregătit celor mici, şi în această săptămână, o serie de întâlniri speciale cu personaje magice. Astăzi, de la ora 10.30, cei mai fideli şi mai sinceri dintre spectatori, cu vârste cuprinse între trei şi opt ani, sunt aşteptaţi să facă o incursiune prin „Anotimpurile cu poveşti” imaginate de Aneta Forna Christu, pe muzica lui Dicran Asarian.
Mâine, de la ora 09.30 şi joi, de la ora 11.00, copiii cu vârste cuprinse între şase şi 12 ani sunt invitaţi să descopere, într-un univers de basm, taina „Pecetei fermecate”. Piesa, în viziunea regizorală a lui Cristian Pepino, cel care îi semnează şi scenariul, are la bază povestea lui Clemens Brentano, scenografia fiind semnată de Cristina Pepino.
Vineri, pe scena instituţiei de cultură vor urca, de la ora 10.00, simpaticele personaje ale lui Ion Creangă, protagoniste ale poveştii „Capra cu trei iezi”. Spectacolul pus în scenă de Gabriel Apostol se adresează micuţilor cu vârste între trei şi zece ani. El are la bază scenariul îndrăgitului om de teatru, Cristian Pepino, scenografia fiind realizată de Daniela Drăgulescu.
La Teatrul pentru Copii şi Tineret, weekend-ul se încheie cu emoţionanta poveste a „Cenuşăresei”. Piesa de teatru montată de Daniel Stanciu este programată atât sâmbătă, cât şi duminică, de la ora 11.00, fiind destinată copiilor cu vârste între cinci şi 12 ani.