Teatrul pentru Copii şi Tineret îi aşteaptă pe cei mici, şi în această săptămână, în universul magic al poveştilor nemuritoare, populate de personaje fermecătoare, înzestrate cu calităţi extraordinare. Cei care nu au văzut încă versiunea teatrală a celebrei povestiri a lui Creangă, dar şi cei care doresc să-i revadă pe cei trei iezi şi cumătrul lup sunt aşteptaţi, mâine, de la ora 10.00, în sala teatrului. Piesa „Capra cu trei iezi”, în viziunea regizorală a lui Gabriel Apostol, va mai avea două reprezentaţii şi duminică, de la ora 11.00 şi, respectiv, 12.30. Scenariul spectacolului este semnat de Cristian Pepino, iar scenografia este realizată de Daniela Drăgulescu.
Miercuri, de la ora 10.00, cel mai isteţ motan al tuturor timpurilor, „Motanul Încălţat” al lui Charles Perrault, va urca pe scenă, pe muzica lui Dan Bălan. Scenariul, regia artistică şi animaţia piesei sunt create de Cristian Pepino, iar scenografia îi aparţine Cristinei Pepino. În ton cu anotimpul de afară, copiii cu vârste cuprinse între cinci şi 12 ani sunt invitaţi, joi, de la ora 10.00, să descopere un nou personaj, „Inimă Rece”, din povestea lui Wilhem Hauff. Regia piesei e semnată de Lică Gherghilescu, scenografia e creată de Carmencita Brojboiu, iar muzica îi aparţine lui Dicran Asarian. De asemenea, vineri, de la ora 10.30, frumoasa „Cenuşăreasă”, în viziunea lui Daniel Stanciu, se va metamorfoza în faţa micilor spectatori în cea mai frumoasă prinţesă, pe muzica lui Dicran Asarian.