Săptămâna cu poveşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Săptămâna cu poveşti

Cultură 16 Iunie 2010 / 00:00 341 accesări

Teatrul pentru Copii şi Tineret îi aduce pe cei mici, în sala de spectacole, şi în luna lui Cireşar. Poveştile copilăriei, transpuse în scenă pentru micul public, sunt un mod ideal de „a călători” într-un univers plin de farmec şi de poezie. Copiii pot fi educaţi prin teatru într-un mod plăcut, fără să se facă apel la violenţă sau la un limbaj nepotrivit, care abundă în desenele animate. Educaţie prin teatru face şi instituţia teatrală de la malul mării, care le propune celor mici o întâlnire specială cu binecunoscuta poveste a lui Ion Creangă „Capra cu trei iezi”. Regizorul Gabriel Apostol valorifică învăţămintele din povestea lui Creangă şi îi conferă un final optimist. Întâlnirea cu simpaticii ieduţi are loc astăzi, de la ora 10.30.

Pe scenă vor urca, bine deghizaţi în spatele măştilor şi al marionetelor, actorii: Magda Vernescu, Daniel Minciună, Ion Ciolan, Daniela Manolache, Rovena Paraschivoi, Claudia Zaharia şi Laurenţiu Dogaru. Scenografa Daniela Drăgulescu valorifică motivele folclorice autentice româneşti, învăluind povestea lui Creangă în candoare şi veridicitate.

Săptămâna se încheie, duminică, de la ora 11.00, cu „Anotimpuri cu poveşti”, un spectacol de Aneta Forna Christu. Ilustraţia muzicală este realizată de Dicran Asarian, din distribuţie făcând parte actori precum: Claudia Zaharia, Tiberiu Roşu şi Adrian Bădilă.

Taguri articol


12