După ce ieri au fost... acompaniaţi pe tărâmul poveştilor nemuritoare de îndrăgitele personaje ale lui Ion Creangă din „Capra cu trei iezi”, micii spectatori se vor întâlni astăzi, la Teatrul pentru Copii şi Tineret (TCT), cu „Frumoasa şi bestia”. Întâlnirea de basm este programată astăzi, de la ora 10.30. Cel mai recent titlu din repertoriul TCT poartă semnătura regizorală a lui Bogdan Drăgulescu, iar scenografia este creaţia Danielei Drăgulescu. De coregrafie s-a ocupat Geta Violeta Ravdan.
Mâine, de la ora 10.30, prichindeii vor petrece aproape o oră printre „Anotimpuri cu poveşti”, un spectacol interactiv semnat de Aneta Forna Christu, iar vineri, picii vor face o... „Călătorie cu surprize”, de la aceeaşi oră.
„Capra cu trei iezi”, în regia lui Gabriel Apostol, va încheia săptămâna cu poveşti la TCT, duminică, de la ora 11.00.