La Teatrul pentru Copii şi Tineret, săptămâna cu poveşti debutează astăzi, de la ora 10.30, cu o poveste plină de învăţăminte: „Pisica doldora de bani şi nepoţii ei orfani”. Cu simpaticele personaje, micuţii se pot întâlni şi joi, de la ora 11.30. Spectacolul, o adaptare după „Casa pisicii” de S. Marsak, poartă amprenta creativă a lui Mihai Constantin Ranin şi a lui Lică Gherghilescu, muzica fiind semnată de Dumitru Lupu.
Mâine, de la ora 10.30, prichindeii trebuie să fie pregătiţi pentru o „Călătorie cu surprize”, un spectacol interactiv creat de Aneta Forna Christu.
Vineri, de la ora 10.00, copiii sunt aşteptaţi să se întâlnească cu Fergie, „Mica vrăjitoare”, care, săptămâna trecută, a revenit pe scenă după o îndelungată absenţă. Spectacolul este pus în scenă de Bogdan Drăgulescu, iar scenografia este creaţia Danielei Drăgulescu.
Tainele „Peceţii fermecate” vor fi dezvăluite duminică, de la ora 11.00. Scenariul şi regia acestui spectacol sunt semnate de Cristian Pepino, iar scenografia poartă semnătura Cristinei Pepino.