Săptămâna cu poveşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Săptămâna cu poveşti

Cultură 06 Martie 2012 / 00:00 334 accesări

La Teatrul pentru Copii şi Tineret (TCT), săptămâna cu poveşti debutează cu „O călătorie cu surprize”, al cărei start se dă mâine, de la ora 10.00. Spectacolul interactiv dedicat micuţilor cu vârste cuprinse între trei şi zece ani poartă amprenta creativă a Anetei Forna-Christu, îndrăgita artistă constănţeană fiind premiată, anul trecut, cu Premiul UNITER pentru Teatru de Păpuşi.

Cel mai isteţ şi mai cunoscut cotoşman din toate timpurile, faimosul „Motan încălţat” al lui Charles Perrault, va urca pe scenă, pentru a-şi etala măiestria şi... cizmuliţele, joi, de la ora 10.00. Scenariul, regia artistică şi animaţia spectacolului îi aparţin lui Cristian Pepino, scenografia este creaţia Cristinei Pepino, iar muzica îi aparţine lui Dan Bălan.

Cel mai nou spectacol din repertoriul TCT, „Pisica doldora de bani şi nepoţii ei orfani”, va fi prezentat vineri, de la ora 11.00. Spectacolul, o adaptare după povestea lui Samuil Marsak, în regia lui Mihai Constantin Ranin şi a lui Lică Gherghilescu, este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între trei şi şase ani. Muzica spectacolului este semnată de Dumitru Lupu.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00, copiii cu vârste cuprinse între patru şi 12 ani se vor întâlni cu vajnicul Sinbad Marinarul. Regia spectacolului este semnată de Cristian Pepino, scenografia e creaţia Cristinei Pepino, iar muzica îi aparţine lui Dan Bălan.



12