Agenția spațială americană (NASA) a inaugurat vineri expoziția dedicată comemorării a 50 de ani de la tragedia Apollo 1. În timpul testelor de verificare a echipamentelor dedicate misiunii, trei astronauți și-au pierdut viața într-un incendiu, scrie portalul theverge.com. La 27 ianuarie 1967, Virgil "Gus" Grissom, Ed White și Roger Chaffee au murit în urma izbucnirii incendiului în cabina navetei în care se desfășurau testele de antrenament. Această tragedie a schimbat decisiv modalitatea în care NASA a gestionat ulterior protocoalele de siguranță în misiunile cu echipaj uman.
Prin această expoziție, intitulată ''Ad Astra Per Aspera'' (Un drum dificil duce la stele - n. red.), NASA aduce un nou omagiu la Kennedy Space Center din Florida pentru comemorarea celor trei astronauți care au făcut parte din echipajul Apollo 1. Membrii familiilor astronauților au participat la vernisajul expoziției și la ceremonia depunerii coroanelor.
Sunt expuse obiecte care oferă detalii din viața fiecăruia din cei trei astronauți, date despre producerea incendiului și efectele ulterioare asupra modului de funcționare al agenției spațiale.
Evenimentul a marcat debutul unei săptămâni de comemorări pentru NASA, pentru că la 28 ianuarie este comemorată tragedia navetei Challenger, care a explodat, în anul 1986, în timpul procedurii de lansare și în urma căreia și-au pierdut viața toți cei șapte membri ai echipajului. Apoi, în cursul săptămânii viitoare, la 1 februarie, are loc comemorarea accidentului navetei Columbia, care s-a dezintegrat, în 2003, la reintrarea în atmosfera planetei Terra și care s-a soldat cu moartea tuturor celor șapte membri ai echipajului. În fiecare an, cu prilejul Zilei Amintirii, NASA îi comemorează pe astronauții care și-au pierdut viața în cele trei tragedii.