Începând cu 2007, în perioada 19 - 25 aprilie, se sărbătoreşte „Săptămâna Naţională a Voluntariatului”, un eveniment dedicat voluntarilor activi din România şi tuturor celor cu care aceştia colaborează, iniţiat de către Pro Vobis - Centrul Naţional de Voluntariat şi implementat în fiecare an în colaborare cu Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat din România. În Constanţa vor lua parte la activităţile dedicate acestui eveniment voluntari din cadrul mai multor organizaţii nonguvernamentale, printre acestea numărându-se Centrul de Voluntariat Centras Constanţa, APP Procivitas, Holt, „Alături de Voi” Constanţa, Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu, Asociaţia Sweet Land, Societatea de Cruce Roşie Filiala Constanţa, Ecowacht, Şcoala Generală „Dan Barbilian” Constanţa, World Vision şu Mare Nostrum.