Fondul ONU pentru Copii (UNICEF) a denunţat, sâmbătă, o săptămână deosebit de sângeroasă pentru copiii din Siria, marcată de moartea a zeci de copii. Luni a fost o zi deosebit de sângeroasă, 31 de copii fiind ucişi. Regimul şi rebeliunea s-au acuzat reciproc, marţi, de efectuarea unui bombardament asupra Universităţii din Alep, în care au fost ucise 87 de persoane, inclusiv numeroşi studenţi. Aproximativ 100 de civili, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi marţi, în cursul unui asalt efectuat de armată în apropiere de Homs. Cel puţin şapte fete au fost ucise joi, într-un raid, la sud de Damasc. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a identificat şi înregistrat cel puţin 3.538 de copii ucişi de la începutul revoltei faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, în martie 2011.
EVALUARE UMANITARĂ O misiune umanitară ONU condusă de directorul Biroului ONU pentru Ajutor Umanitar (OCHA), John Ging, se află de vineri în Siria, pentru a evalua nevoile umanitare ale acestei ţări. Membrii acestei misiuni au fost primiţi ieri de adjunctul ministrului sirian de Externe, Faisal Meqdad şi au vizitat ulterior oraşul Homs. Aproximativ patru milioane de sirieni, dintre care două milioane deplasaţi, au nevoie de ajutor de urgenţă. În contextul în care violenţele devastează întreaga ţară, aceste persoane se confruntă cu o iarnă dură, cu ploi puternice şi temperaturi negative, fiind privaţi adesea de hrana potrivită, apă şi îngrijiri medicale, potrivit unui comunicat ONU. Peste 650.000 de sirieni s-au refugiat din calea violenţelor în ţări vecine, Africa de Nord şi Europa.
AL-ASSAD, PĂRĂSIT DE MAMĂ Mama preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, Anissa Makhlouf, se află la Dubai, alături de fiica sa, Bushra şi de copiii ei, care s-au mutat de mai multe luni în Emiratele Arabe Unite. Bushra este văduva unuia dintre principalii oficiali din cadrul aparatului de securitate din Siria, generalul Assef Shawkat, ucis în iulie, într-un atentat. Preşedintele sirian se sprijină pe un număr tot mai redus de persoane, între care şi unicul său frate, colonelul Maher al-Assad, în vârstă de 44 de ani, comandantul Diviziei a 4-a din cadrul Corpului I de Armată, însărcinat cu apărarea Damascului. Ceilalţi doi fraţi ai lui Bashar au decedat. Bassel al-Assad, considerat un potenţial succesor al tatălui său, Hafez al-Assad, care a condus Siria în perioada 1971-2000, a murit într-un accident rutier în 1994. Majd al-Assad a murit din cauza unei boli, în 2009. Preşedintele sirian se sprijină, de asemenea, pe membri ai familiei sale dinspre mamă. Un număr important de oameni de afaceri şi de sirieni bogaţi au sosit la Dubai, în ultimele luni.