23 Noiembrie 2024, 22:34
Cifrele de şcolarizare pentru noul an vor fi transmise săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Educaţiei, Ioan Mang. El a spus că şi-a propus să transmită în cursul săptămânii viitoare cifrele de şcolarizare pentru anul 2012-2013 către unităţile de învăţământ superior, în condiţiile în care acest lucru a fost întârziat pe fondul schimbărilor de la nivel guvernamental. „Obiectivul meu este ca săptămâna viitoare, într-un timp cât mai scurt, să dăm cifrele de şcolarizare pentru universităţi şi pentru şcolile profesionale, unde trebuia să înceapă deja înscrierile”, a spus Mang. El a adăugat că va analiza şi problema locurilor de la masterate, care „s-au redus mult”.