Şapte bănci din 91 nu au trecut testele de stres

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şapte bănci din 91 nu au trecut testele de stres

Economie 26 Iulie 2010 / 00:00 484 accesări

Şapte din cele 91 de bănci analizate nu au trecut testele de stres derulate în 20 de state ale Uniunii Europene (UE), printre acestea figurând şi ATEbank, singura care a picat dintre cele 16 instituţii financiare cu operaţiuni în România analizate, transmite Reuters. „În cazul unui scenariu negativ, rata adecvării capitalului a şapte bănci ar coborî sub 6%”, se arată într-un comunicat al Comisiei Autorităţilor Europene de Supraveghere Bancară. Analiştii se aşteptau ca aproximativ 10 bănci să nu treacă testele. ATEbank ar avea nevoie de 242,6 milioane de euro pentru aducerea ratei adecvării capitalului la nivelul de 6% în cazul celui mai pesimist scenariu analizat, potrivit unui comunicat transmis de bancă bursei de la Atena. Fără nicio intervenţie, banca ar avea în cel mai pesimist scenariu o rată de adecvare de 4,36%. „Banca va opera o majorare de capital pentru a acoperi viitoare necesităţi de adecvare a capitalului”, se arată în comunicat. Totodată, cinci bănci spaniole şi o instituţie de credit din Germania au picat testele de stres. În Germania, autorităţile financiare au decis că Hypo Real Estate nu dispune de o rată de adecvare a capitalului suficientă pentru situaţii foarte dificile, în timp ce din Spania nu s-au încadrat în limita de 6% cinci bănci regionale. Cele şapte bănci care nu au trecut testele au nevoie de 3,5 miliarde de euro pentru a aduce rata de adecvare a capitalului la 6%, nivelul minim solicitat. Erste Bank, Raiffeisen Zentralbank, KBC, Bank of Cyprus, Marfin Popular Bank, Societe Generale, NBG, EFG Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank, OTP, UniCredit, Intesa Sanpaolo, ING şi Millennnium BCP, toate cu operaţiuni în România, au trecut testele de stres. Banca elenă Piraeus a anunţat, săptămâna trecută, că vrea să cumpere de la guvernul elen 77,31% din ATEbank şi 33,04% din Hellenic Postbank, pentru un total de 701 milioane euro, creând astfel un grup bancar cu active de 105 miliarde de euro.

Taguri articol


12