Şapte cazuri de suicid în doar 48 de ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şapte cazuri de suicid în doar 48 de ore

Eveniment 16 Octombrie 2008 / 00:00 1524 accesări

Începutul de săptămînă a debutat cu un caz impresionant de suicid. Un bătrîn bolnav de o boală incurabilă a renunţat la ideea de a merge mai departe şi s-a spînzurat cu o frînghie de nailon, în curtea locuinţei sale. Neculai Ceară, de 79 de ani, din Constanţa, suferea de o boală incurabilă din cauza căreia trăia zi de zi, clipe de coşmar. Moartea recentă a fratelui său l-a convins pe bătrîn că nu mai are pentru ce trăi. Un alt bărbat, din localitatea constănţeană Cherchezu, şi-a pus capăt zilelor din cauza neînţelegerilor din cuplu. Trupul neînsufleţit al lui Ioan Tudorache, de 54 de ani, a fost găsit atîrnînd de un cablu înfăşurat în jurul gîtului, de craca unui pom din curtea locuinţei sale. Ultimul lucru pe care bărbatul l-a făcut înainte de a-şi pune ştreangul de gît a fost acela de a se certa la telefon cu soţia sa care munceşte în Italia. După 24 de ore, istoria se repeta în localitatea constănţeană Poarta Albă. Angela Zaharia, de 42 de ani, a fost găsită spînzurată în balconul locuinţei sale. Se pare că femeia intrase într-o depresie profundă din cauza unor probleme medicale cu care se confrunta, mai exact o infecţie urinară pentru care şi-a petrecut ultimele săptămîni în spital. Femeia era casnică, iar soţul său muncea, motiv pentru care rămînea singură acasă în fiecare zi. În cursul după amiezii de ieri, femeia s-a dus în balcon şi s-a spînzurat cu sîrma de rufe.

Alţi trei constănţeni au mai avut o şansă de la viaţă, după ce au fost salvaţi de la sinucidere în ultimul moment. Primul norocos a fost un bărbat din localitatea constănţeană Băneasa. Impulsionat de băutură şi supărat pe greutăţile vieţii, Gicu Izgăreanu, de 50 de ani, şi-a înfipt în burtă un cuţit cu lama de 10 cm în încercarea de a-şi pune capăt zilelor. Sinucigaşul a fost găsit de vecini în ultimul moment şi transportat la Centrul de Sănătate Băneasa. Un caz atipic de suicid a avut-o drept protagonistă pe o asistentă medicală. Deşi, prin natura meseriei sale, femeia ar fi trebuit să preţuiască viaţa, problemele sentimentale, i–au schimbat perspectiva şi au împins-o la un gest radical. După ce a aflat că prietenul ei o va părăsi, Andreea Cecilia Vaipan, de 39 de ani, din Capitală, a înghiţit peste 20 de tablete de somnifere şi s-a avîntat, luni noaptea, în largul Mării Negre. Şansa la viaţă i-a fost oferită de doi tineri care se plimbau pe plajă şi care i-au observat trupul în larg. Marţi dimineaţă, o altă tînără de 18 ani din Constanţa era gata să renunţe la viaţă din cauza geloziei. Ramona Petruţa Salabina a venit pe plaja din zona Pescărie, din staţiunea Mamaia, hotărîtă să încheie socotelile cu viaţa, din cauză că iubitul său i-ar fi făcut ochi dulci altei fete. Dacă tînărul a fost, într-un fel sau altul, cel care a determinat-o pe fată să se sinucidă, tot el a fost cel care a convins-o să iasă de bunăvoie din apă, înainte de a face o prostie ireparabilă. Cîteva ore mai tîrziu, un al locuitor din Poarta Albă, a încercat să-şi taie venele, de data aceasta, la malul Mării Negre, chiar lîngă Casa Căsătoriilor din Constanţa. Vasilică Marta, de 31 de ani, a recurs la gestul necugetat după ce s-a certat cu soţia sa. El a fost transportat la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa cu plagă tăiată pe un sfert din antebraţul stîng cu secţionare de arteră.

Cele şapte cazuri, trei de suicid şi alte patru de tentative petrecute în doar două zile, descriu o situaţie fără precedent în Constanţa. În majoritatea cazurilor sinucigaşii s-au confruntat cu dezamăgiri sentimentale, pierderea unor persoane dragi, dar şi depresii severe din cauza unor boli incurabile. Gîndurile sinucigaşe îşi fac loc şi în mintea unei tinere de doar 18 ani de zile şi în cea a unui bătrîn de 79 de ani. Specialiştii spun că aproape un sfert dintre români, de vîrste diferite şi din categorii sociale distincte, suferă de depresii, persoanele cu asemenea stări fiind cele mai predispuse la suicid. Printre motivele care împing la sinucidere se situează nivelul de trai scăzut, ritmul agitat de viaţă, stresul, dependenţa de alcool sau de stupefiante, lipsa de comunicare, abuzurile, orientarea sexuală, dezamăgirile sentimentale şi, mai nou, transpunerea în practică a anumitor ideologii transmise prin intermediul internetului. Potrivit unui studiu efectuat anul trecut, în România, media naţională a sinuciderilor în 2007 a fost de 12 cazuri la o sută de mii de locuitori, iar judeţul Constanţa a depăşit cu trei cazuri media naţională. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, pînă în anul 2020, boala psihică va fi a treia cauză a mortalităţii.



12