INTERES URIAŞ Aproape 7.100 de firme mici şi mijlocii au obţinut punctajul minim, de 60 de puncte, necesar pentru a trece în etapa următoare a schemei de minimis, în condiţiile în care bugetul alocat ar ajunge pentru 1.111 de IMM-uri. Cele mai multe cereri au venit de la societăţi din Bucureşti (927), Cluj (474), Timiş (357) şi Bihor (345). În Constanţa, deşi peste 820 de firme s-au înscris prin aplicaţia online, doar 300 au obţinut punctaj de trecere. IMM-urile au putut să depună cereri pentru ajutorul de minimis în perioada 15 - 24 ianuarie, timp în care s-au înscris 7.138 firme. Dintre ele, 7.082 au obţinut punctajul minim, potrivit datelor Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism (DIMMMAT). „Estimăm că, în primă fază, cel puţin 1.111 de firme vor beneficia de ajutoarele de minimis. Important este că, de această dată, banii se dau pe baza punctajului şi nu pe principiul „primul venit - primul servit“. Punctajul maxim a fost acordat pentru întreprinderile mici şi mijlocii care operează în industria prelucrătoare şi în învăţământ-cercetare. Firmele din mediul rural au primit din start punctaj mai bun. În funcţie de mărime, cele mai mari note le-au luat microîntreprinderile, urmate de firmele mici şi de cele mijlocii. Am decis să eliminăm obligativitatea prezentării de către manageri a unui studiu tehnico-economic şi am menţinut doar cerinţa de a avea un plan coerent de investiţii“, spun cei de la DIMMMAT. Ajutorul de minimis, în valoare de maximum 100.000 euro, acoperă 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finanţare, iar perioada de acordare este de doi ani. IMM-urile trebuie să menţină locurile de muncă existente la data înregistrării cererii de finanţare şi să creeze până la finalizarea investiţiei, dar şi să menţină ulterior pentru trei ani joburi pentru persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni.
CINE IA BANII Banii vor fi alocaţi în ordinea descrescătoare a punctajelor, iar în cazul în care două firme au acelaşi scor, întâietate va avea societatea care angajează mai mulţi tineri cu vârsta până în 25 de ani. După înregistrarea online, firmele au la dispoziţie 60 zile să depună, la oficiile teritoriale pentru IMM, documentele necesare pentru verificarea administrativă. Trebuie reamintit totuşi că precedenta sesiune de înregistrare, de la finele lui august, a fost un fiasco. Site-ul Ministerului Finanţelor s-a blocat la nici 15 minute de la start, astfel că mii de firme n-au mai putut depune proiectele. După alte câteva minute, pe site a apărut o listă cu câştigătorii, iar procesul de selecţie a fost declarat închis. Ulterior, MFP a transmis un comunicat în care arăta ca pagina de internet a fost accesată de 20.225 de persoane, iar ceilalţi au rămas pe afară întrucât „limita echipamentelor IT era deja atinsă”. Pentru a înlătura orice suspiciune de fraudă, Finanţele au decis să anuleze sesiunea şi să o reia în acest an. În plus, bugetul schemei de minimis a fost majorat de la 400 la 500 milioane lei.