Candidaţii admişi în magistratură la concursul pentru persoane cu studii juridice de minim cinci ani, desfăşurat în noiembrie 2010, au formulat la începutul acestei luni opţiunile pentru ocuparea posturilor vacante. 61 de absolvenţi au optat pentru meseria de judecător şi 53 pentru cea de procuror. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretele de numire în funcţii ale noilor magistraţi. Printre aceştia se numără şapte judecători constănţeni şi un procuror. Astfel, Carmen Duţă, Iuliana-Loredana Mesrobian, Gabriel Mustaţă, Luminiţa-Simona Moţîrlichie şi Delia Molnar vor activa în cadrul Judecătoriei Constanţa, iar Livia Colan şi Daniela Isuf vor face parte din colectivul Judecătoriei Medgidia. Teodora-Elena Rotea a ales să profeseze ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, unde deficitul de personal este acut. De asemenea, preşedintele statului a semnat decretul privind numirea procurorului Cameluş Păduraru în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare penale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Numirea acestuia a fost avizată de către Consiliul Superior al Magistraturii.