Tribunalul Constanţa s-a pronunţat, vineri, în dosarul lui Florin Gâju, de 21 ani, deţinutul judecat pentru tentativă de evadare, şi l-a condamnat la şapte luni de închisoare, pedeapsă care se va adăuga la cei 12 ani şi trei luni de detenţie pe care îi mai are de ispăşit din pedeapsa de 15 ani primită pentru omor deosebit de grav. Sentinţa nu este definitivă şi mai poate fi atacată cu apel la instanţa superioară. Reamintim că Florin Gâju a mai fost judecat, în toamna anului trecut, pentru aceeaşi infracţiune şi condamnat tot la şapte luni de detenţie, însă Curtea de Apel Constanţa a hotărât rejudecarea cauzei, astfel că procesul s-a întors la Tribunalul Constanţa. Reamintim că, pe 28 februarie 2008, Gâju se afla la Judecătoria Mangalia, unde era parte civilă într-un proces intentat de alţi doi deţinuţi, iar la ieşirea din sala de judecată s-a prefăcut că îi este rău, motiv pentru care a fost descătuşat şi însoţit de gardieni la grupul sanitar al instanţei. Profitând de un moment de neatenţie, deţinutul l-a lovit cu piciorul în piept pe unul dintre gardieni, după care a sărit pe fereastra de la etajul întâi în curtea interioară a Judecătoriei, a escaladat cele două garduri de siguranţă şi a fugit printre blocuri. Imediat, în urmărire au plecat gardienii din escorta deţinutului, împreună cu un jandarm care asigura paza instanţei, fugarul fiind prins după ce gardienii de la Penitenciarul Poarta Albă au tras două focuri de armă în plan vertical. Florin Gîju era deja în executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani pentru uciderea cu bestialiate a unei fetiţe de nouă ani, fiind considerat un infractor periculos.