Şapte luni pentru tentativă de evadare de sub escorta Poliţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şapte luni pentru tentativă de evadare de sub escorta Poliţiei

Eveniment 29 Octombrie 2009 / 00:00 571 accesări

Procurorii constănţeni au atacat cu apel decizia Tribunalului Constanţa de a-l condamna la şapte luni de închisoare pe deţinutul Florin Gîju, de 20 ani, pentru tentativă de evadare, perioadă care se va adăuga la cei 12 ani şi jumătate de detenţie pe care îi mai are de ispăşit din pedeapsa de 15 ani primită pentru omor deosebit de grav. Curtea de Apel Constanţa, unde s-a judecat apelul, se va pronunţa săptămîna viitoare. Reprezentanţii Parchetului au cerut majorarea pedepsei, susţinînd că fapta tînărului de a încerca să fugă de sub escorta Poliţiei este gravă. Reamintim că, pe 28 februarie 2008, Gîju se afla la Judecătoria Mangalia, unde era parte civilă într-un proces intentat de alţi doi deţinuţi, iar la ieşirea din sala de judecată s-a prefăcut că îi este rău, motiv pentru care a fost descătuşat şi însoţit de gardieni la grupul sanitar al instanţei. Profitînd de un moment de neatenţie, deţinutul l-a lovit cu piciorul în piept pe unul dintre gardieni, după care a sărit pe fereastra de la etajul întîi în curtea interioară a Judecătoriei, a escaladat cele două garduri de siguranţă şi a fugit printre blocuri. În urmărire, au plecat imediat gardienii din escorta deţinutului, împreună cu sg. maj. Gabriel Vieru, jandarm care asigura paza instanţei. „Cei doi gardieni de la Penitenciarul Poarta Albă au fost nevoiţi să tragă două focuri de armă în plan vertical, însă fugarul nu s-a speriat şi şi-a continuat deplasarea. Eu am observat că îi pot ieşi în faţă dacă ocolesc un bloc. Cînd m-a văzut în faţa lui, deţinutul s-a oprit, moment în care a fost imobilizat de ceilalţi doi gardieni şi încătuşat”, a declarat la aceea dată, jandarmul. Florin Gîju era deja în executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani pentru uciderea cu bestialiate a unei fetiţe de nouă ani, fiind considerat un infractor periculos. Potrivit anchetatorilor, la sfîrşitul lunii martie 2006, cadavrul Iulianei a fost descoperit de nişte tractorişti, lîngă gardul cimitirului musulman din 23 August. Fetiţa avea capul băgat pe jumătate în pămînt şi zdrobit cu un bolovan cu diametrul de 44 de cm şi greutatea de peste 20 de kg. Presupusul asasin a fost prins de poliţişti la două ore de la comiterea faptei. Florin Gîju, de 17 ani a recunoscut cu seninătate uciderea copilei. El le-a povestit anchetatorilor, cu lux de amănunte, cum a ademenit-o pe fetiţă la marginea comunei cu intenţia de a-i fura telefonul mobil. Întrucît copila s-a opus din răsputeri, agresorul a început să o lovească cu pumnii şi cu picioarele, după care a violat-o şi a lovit-o în cap cu un pietroi. Potrivit procurorilor, tînărul a declarat că a mai apăsat de cîteva ori cu putere pe bolovan, pentru că a avut impresia că fata mai mişca şi a vrut să se convigă că este moartă. Florin Gîju a fost acuzat de omor calificat şi deosebit de grav şi trimis în judecată în stare de arest preventiv.



12