Şapte manifestanţi şi doi poliţişti morţi la Kiev

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ucraina, în prag de război civil

Şapte manifestanţi şi doi poliţişti morţi la Kiev

Externe 19 Februarie 2014 / 00:00 488 accesări

STARE DE ASEDIU Şapte civili şi doi poliţişti au fost ucişi ieri, în violenţele care au izbucnit la Kiev, în confruntări între poliţişti şi manifestanţi ostili preşedintelui Viktor Ianukovici, a anunţat Poliţia, fără să facă alte precizări. Cel puţin 150 de manifestanţi au fost răniţi, dintre care 30 grav. Unui manifestant i-a fost amputată o mână, alţii prezintă traumatisme craniene şi răni la nivelul braţelor şi picioarelor, provocate în principal de grenade asurzitoare. Poliţia a anunţat anterior un bilanţ de 37 de răniţi în rândul poliţiştilor.

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit ieri în apropierea Parlamentului de la Kiev, care examina o reformă constituţională ce reduce competenţele prezidenţiale. Poliţia a folosit grenade asurzitoare şi a tras cu gloanţe de cauciuc în manifestanţi, după ce aceştia au aruncat cu pietre în cordonul de poliţişti ce înconjoară Parlamentul. Acestea sunt primele ciocniri care au loc la Kiev după confruntările de la sfârşitul lunii ianuarie, în urma cărora patru persoane au murit şi peste 500 au fost rănite. Mii de manifestanţi s-au oprit la câteva sute de metri de clădirea Parlamentului de la Kiev. Participanţii la protestele din Piaţa Maidan, ocupată de aproape trei luni de manifestanţii anti-Ianukovici, încercau să evite o confruntare directă între manifestanţii radicali şi forţele de ordine. Tot ieri, manifestanţii au lansat un atac împotriva sediului Partidului Regiunilor, al preşedintelui Viktor Ianukovici, aruncând cu pietre şi cocteiluri Molotov şi preluând controlul asupra acestuia, după care au fost respinşi de poliţiştii antirevoltă. Aseară, manifestanţii ocupaseră din nou sediul Primăriei din Kiev, abia eliberat duminică.

ULTIMATUM Forţele de ordine au dat un ultimatum de două ore, ieri, până la ora locală 18.00, în vederea revenirii la calm la Kiev, ameninţând că, în caz contrar, vor recurge la măsuri de cea mai mare fermitate. Traficul a fost întrerupt ieri pe toate liniile de metrou. Trupe din cadrul Berkut, o unitate de elită a poliţiei antirevoltă, se aflau pe străzi, în apropiere de Maidan, unde manifestanţii consolidau de urgenţă baricade şi smulgeau pavele. Aseară, forţele de ordine au intervenit în forţă împotriva protestatarilor, iar surse din cadrul opoziţiei au relatat că, ieri după-masă, două avioane au survolat la altitudine medie Piaţa Independenţei, pentru a intimida oamenii.

Opoziţia acuză puterea că cedează la presiunile Rusiei, după refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna, în noiembrie anul trecut, Acordul de Asociere cu UE, în favoarea apropierii de Moscova. Rusia a anunţat în decembrie anul trecut că va acorda Ucrainei un credit de 15 miliarde de dolari, dintre care trei miliarde au fost deja trimişi Kievului, împreună cu promisiunea unei importante reduceri a preţului la livrarea gazelor. Între timp, Rusia a anunţat luni că intenţionează să acorde Ucrainei, în această săptămână, o nouă tranşă, în valoare de două miliarde de dolari, în contextul în care Kievul se află în pragul falimentului. La rândul lor, occidentalii au anunţat că pregătesc un sprijin financiar pentru Ucraina, însă suma ar fi mult mai mică decât cea oferită de Rusia. ”Ucraina este în pragul unui război civil”, avertizează Aleksei Pucikov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat din Rusia, atribuind responsabilitatea ţărilor occidentale.

APELUL SUA Administraţia Obama a îndemnat regimul Viktor Ianukovici să înceteze violenţele împotriva manifestanţilor pro-europeni şi să reia dialogul cu opoziţia. De asemenea, UE şi NATO şi-au exprimat profunda preocupare în legătură cu violenţele din Ucraina. Forţele de ordine din Kiev au rugat femeile şi copiii să părăsească Piaţa Independenţei, avertizând cu o intervenţie în forţă pentru dispersarea manifestanţilor. Rugămintea a fost reiterată şi de Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, care a reamintit că forţele de ordine au lansat un ultimatum pentru evacuarea Pieţei Independenţei.

CALM ÎNŞELĂTOR Situaţia părea să se calmeze luni, la Kiev, după ce manifestanţii au părăsit sediul Primăriei, ocupat din decembrie, în urma unei amnistii pentru cei peste 200 de manifestanţi anchetaţi şi care riscau pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru participarea la proteste. Opoziţia doreşte progrese, însă negocierile cu puterea se află în impas, fie că este vorba despre reforma constituţională sau de numirea unui nou premier. Evacuarea sediului Primăriei din Kiev, un loc-simbol al protestelor din capitală, după ce a fost transformat în cartier general al revoluţiei, a fost criticată de mai mulţi participanţi la manifestaţii, care au apreciat că opoziţia face prea multe concesii puterii. Între timp, reprezentanţii opoziţiei de la Kiev s-au întâlnit, la Berlin, cu cancelarul Angela Merkel şi au cerut acordarea unui ajutor financiar Ucrainei, dar şi impunerea de sancţiuni pentru apropiaţii preşedintelui Viktor Ianukovici.



12