22 Decembrie 2024, 18:06
Şapte mineri au murit şi alţi patru au fost daţi dispăruţi în urma unei explozii care a avut loc într-o mină de cărbune din China, relatează The Associated Press.
Echipele de salvare caută în continuare mineri prinşi sub dărâmături după explozia care a avut loc luni noapte în provincia Hubei din centrul Chinei. Acestea pompează aer în mină pentru a contribui la eforturile de salvare.
Cinci mineri au putut ieşi imediat după ce s-a produs explozia.
Acesta este cel de-al treilea accident major într-o săptămână, în total murind 60 de persoane.
China este cel mai mare producător şi consumator de cărbune din lume. Accidentele mortale la locul de muncă au loc în mod frecvent, în pofida unui angajament de a îmbunătăţi condiţiile de lucru.