Şapte răniţi într-un accident rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe drumul Constanţa - Cernavodă

Şapte răniţi într-un accident rutier

Eveniment 26 August 2011 / 00:00 3396 accesări

COLIZIUNI ÎN LANŢ. Şapte persoane, printre care şi două fetiţe în vârstă de trei ani, au fost rănite ieri după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 22 C (Constanţa - Cernavodă), între localităţile Faclia şi Anghel Saligny. Potrivit anchetatorilor, Laurenţiu Vasile, în vârstă de 20 de ani, din Bucureşti, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, se deplasa pe DN 22 C, dinspre oraşul Cernavodă către Medgidia. La un moment dat, spun oamenii legii, din cauza neatenţiei, tânărul a pierdut controlul maşinii şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Ford, înmatriculat B 91 WFN, condus regulamentar, dinspre Medgidia către Cernavodă, de George Cătălin Călin, din Bucureşti. În urma impactului, Fordul a fost proiectat în afara carosabilului, în vreme ce Opelul s-a răsucit pe şosea şi a fost acroşat de un Espero, înmatriculat DJ 07 XBJ, la volanul căruia se afla Gabriel Apietroaiei, de 37 de ani. „Eu rulam în spatele Fordului. Dintr-o dată, în faţa Fordului a apărut acel Opel, de pe contrasens. Cred că a intrat în derapaj, nu-mi dau seama sigur ce a încercat să facă, cert este că a venit peste noi. Fordul a zburat de pe şosea, eu nu am avut cum să evit impactul şi am intrat în Opel. În maşină se mai aflau soţia şi fetiţa mea de trei ani, care au fost transportate la spital. Ne întorceam de la mare”, a declarat Gabriel Apietroaiei.

ANCHETA CONTINUĂ. În urma accidentului, nu mai puţin de şapte persoane, printre care două fetiţe în vârstă de trei ani, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Oamenii legii spun că rănile cele mai grave au fost suferite de o femeie, aflată pe scaunul din dreapta faţă al Fordului. În pofida concluziilor trase de poliţiştii de la Rutieră şi a declaraţiilor martorilor, şoferul Opelului susţine că nu este vinovat pentru producerea accidentului: „Eu mă deplasam dinspre Cernavodă către Medgidia. Când am ajuns aici, Fordul a intrat pe contrasens. Am tras de volan ca să evit impactul, m-a lovit în spate, m-a întors pe şosea şi atunci m-a izbit acel Espero”, a declarat Laurenţiu Vasile. Anchetatorii i-au testat pe cei trei conducători auto implicaţi în accident cu aparatul Drager, dar rezultatul a fost negativ. După producerea coliziunii, traficul rutier s-a desfăşurat în zonă cu dificultate timp de mai bine de o oră. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.



12