Şapte români cereau 20.000 de euro unei italience, pentru înapoierea pisicii furate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şapte români cereau 20.000 de euro unei italience, pentru înapoierea pisicii furate

Monden 25 Septembrie 2009 / 00:00 374 accesări

Şapte cetăţeni români au furat pisica unei femei din oraşul italian Florenţa, cerînd o răscumpărare de 20.000 de euro pentru returnarea animalului, relatează cotidianul ”La Nazione”, în ediţia de joi. Incidentul a avut loc în localitatea Campi Bisenzio, o suburbie a Florenţei. După furtul pisicii dintr-un apartament, proprietara animalului a primit un telefon: ”Dacă vrei să îţi mai vezi pisica, fă rost de 20.000 de euro!”, i-a spus o voce necunoscută. Proprietara pisicii s-a adresat carabinierilor, care au privit cazul cu scepticism. Totuşi, a fost organizat un flagrant. Proprietara pisicii s-a întîlnit cu patru femei, cărora le-a oferit 20.000 de euro. Cele patru femei erau însoţite de trei bărbaţi care aşteptau într-o maşină staţionată în apropiere. După ce din maşină a fost scoasă pisica, au intervenit carabinierii, reţinîndu-le imediat pe cele patru femei şi cei trei bărbaţi. Cei şapte suspecţi sînt cetăţeni români, cu vîrste cuprinse între 20 şi 40 de ani, fără ocupaţie şi fără domicilii stabile în Italia. Pe numele suspecţilor au fost emise mandate de arestare şi se află în prezent în penitenciarul din Sollicciano, în apropiere de Florenţa. Pisica a fost înapoiată proprietarei.

Taguri articol


12