SAR cere abrogarea Legii DDA şi a normelor sale de aplicare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O lege mai mult decât aberantă

SAR cere abrogarea Legii DDA şi a normelor sale de aplicare

Social 30 August 2010 / 00:00 632 accesări

Societatea Academică din România (SAR) cere abrogarea OUG 58/2010 şi a normelor sale de aplicare, precum şi eliberarea din funcţie a celor care le-au redactat sau avizat. SAR, care spune că a susţinut constant în decursul timpului lărgirea bazei de impozitare ca soluţie la creşterea veniturilor publice, a examinat, săptămâna trecută, Ordonanţa de Urgenţă 58/2010 privind noua modalitate de impozitare a drepturilor de autor, precum şi normele de aplicare ale acesteia. \"OUG 58/2010 are probleme majore de concepţie şi redactare şi trebuie abrogată neîntârziat. În formularea actuală, legea creşte nepermis discreţia administrativă. Ordonanţa se contrazice flagrant cu normele de aplicare, fiind, de fapt, neimplementabilă. SAR recomandă contribuabililor să nu depună nici un fel de declaraţii până când actul legislativ nu este reemis într-o formă clară şi corectă\", potrivit SAR, care susţine că \"definiţia activităţilor care pot fi „reconsiderate” ca activităţi dependente (şi pentru care taxele datorate sunt identice cu cele pentru contractele de muncă) este confuză şi imposibil de aplicat\". \"În practică, autorităţile fiscale vor avea puteri absolute asupra contribuabililor, care riscă să fie sancţionaţi pentru că interpretarea pe care ei o dau acestei definiţii diferă de cea a organele fiscale. În plus, nu se ştie ce înseamnă din punct de vedere juridic „reconsiderarea” unor activităţi şi nici dacă acest proces va conferi persoanelor în cauză aceleaşi drepturi ca şi salariaţilor (ex. concedii de odihnă, medicale, pentru îngrijirea copilului, dreptul la grevă, etc.)\", mai arată SAR.

În privinţa plăţii şi declarării contribuţiilor pentru activităţile non-dependente, SAR spune că normele de aplicare \"contrazic\" OUG 58/2010. \"OUG 58/2010 pune aceste obligaţii în sarcina plătitorului de venit, iar normele metodologice în sarcina beneficiarului de venit. Aceste contradicţii generează, în practică, haos şi vulnerabilizează atât plătitorii de venit cât şi beneficiarii de venit în faţa organelor de control care îi vor putea amenda fie pentru că nu au respectat OUG 58/2010, fie pentru că nu au respectat normele de aplicare\", spune SAR. \"Culmea acestor aberaţii: nerespectarea obligaţiilor de depunere lunară e sancţionată cu amendă între 7500 RON şi 15000 RON pentru fiecare contract în parte. Amenda este absurd de mare şi nu este corelată în nici un mod cu valoarea contractului declarat\". Totodată, SAR susţine că OUG 58/2010 \"nu va aduce la buget suma, de altfel modică, care este ţinta Guvernului\". \"Ea creşte nepermis costurile de tranzacţie atât pentru cetăţean cât şi pentru stat şi, la o analiză reală, se vede că e mai degrabă costisitoare decât profitabilă. Erorile de concepţie şi formulare vor genera un şir interminabil de procese unde contribuabilii vor invoca neclaritatea legii în apărarea lor şi vor câştiga\", explică SAR. Potrivit Societăţii, pentru a se face o adevărată analiză cost-beneficiu a acestei prevederi ar fi trebuit calculat timpul de implementare pierdut de organele statului şi de contribuabili, care depăşeşte cu mult beneficiile potenţiale: \"Aceste costuri provin mai ales din frecvenţa lunară a plăţilor. În mod rezonabil, ar fi trebuit programată o singură plată pe an, la sfârşitul anului fiscal, şi nu lunar şi pentru fiecare contract în parte aşa cum este prevăzut în OUG 58/2010 şi în normele de aplicare\". În concluzie, SAR susţine că OUG 58/2010 şi normele sale de aplicare sunt \"un exemplu clar de reglementare aberantă şi imposibil de aplicat, care sabotează statul de drept\". \"Faptul că această reglementare a putut trece de instanţele de avizare ridică un serios semn de întrebare asupra capacităţii Guvernului. Cei care au redactat şi au avizat aceste reglementări trebuie demişi neîntârziat, iar ordonanţa abrogată\", spune Societatea Academică din România. Recomandarea SAR este ca Guvernul să abandoneze acest proiect şi să desfăşoare, în schimb, controale repetate pentru a se asigura că angajatorii încheie contracte adecvate tipului de activitate desfăşurată. Problemele administrative prezentate de controlul la un organ de presă la care şoferii sunt plătiţi prin drepturi de autor sunt infinit mai mici decât cele de a stabili câte luni contribuie pe an la ajutorul de şomaj un scenarist care a fost remunerat în tot anul pentru două scenarii.

Amintim că, vinerea trecută, câteva zeci de persoane s-au adunat, în jurul orei 11.00, la sediul Ministerului de Finanţe, şi au depus în mod simbolic foi pe care era scris textul \"Grevă fiscală\" sau \"D-le Vlădescu, dumneata ai sta la trei cozi pe lună?\" şi borcane plin cu monede, care simobilizau taxele pe care cei care au contracte de drepturi de autor, convenţii civile şi PFA (persoane fizice autorizate) trebuie să le plătească la stat. Ei au agitat borcanele cu monede şi le-au depus \"jertfă\" pe treptele Ministerului de Finanţe, strigând \"Luaţi-ne banii!\". Totodată, cei care au protestat faţă de noua modalitate de impozitare a drepturilor de autor au depus pe treptele Ministerului Finanţelor Publice şi o petiţie, intitulată \"Nu plătim taxele până nu avem o declaraţie unică, anuală şi online\", adresată premierului Emil Boc.



12