Sărăcia cuminţeşte preţurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Inflaţie de 3% în 2013

Sărăcia cuminţeşte preţurile

Economie 20 Septembrie 2012 / 00:00 468 accesări

DEFICIT DE CERERE Rata anuală a inflaţiei s-a dublat, în ultimele luni, de la 2 la 3,9%, pe fondul scumpirilor la carburanţi, devalorizării leului şi secetei aspre. Nu-i dracu’ atât de negru însă, existând destule argumente care susţin o scădere a inflaţiei, în perioada următoare, după un maxim în septembrie, spune analistul economic Florin Cîţu. „Inflaţia nu o să fie o mare problemă, în următoarele 18 luni, din cauza menţinerii unui deficit de cerere în economie, cel puţin trei ani de acum înainte. Este evident că scăderea inflaţiei, în ultimii ani, vine pe seama unei economii care nu performează, mai ales dacă ne uităm la deprecierea cu 40% a leului şi la scumpirea cu 50% a carburanţilor”, explică Cîţu. În plus, nici creşterea TVA nu a avut efecte pe termen lung. În mod normal, majorarea TVA ar fi trebuit să influenţeze aşteptările inflaţioniste din economie, însă scumpirea produselor nu s-a transferat în economie, datorită deficitului de cerere. Şi ultimele mesaje ale băncii centrale confirmă teoria - astfel, în primă fază, BNR a spus că deficitul de cerere este de circa 4% şi că se va închide în 2015; au urmat două ajustări, care au dus deficitul la 6%, cu un nou termen, respectiv 2016. „Altfel spus, BNR arată că există loc de creştere economică, chiar rapidă, fără a exista riscul presiunilor inflaţioniste”, spune Cîţu, precizând că BNR este optimistă. În opinia sa, PIB-ul potenţial pentru perioada 2013 - 2016 este mult mai mic şi, astfel, deficitul de cerere va fi direct proporţional. Pentru finele lui 2013, el estimează o inflaţie de circa 3%, astfel că politica monetară a BNR va rămâne restrictivă doar pentru a proteja leul.

INDUSTRIA TRECE PE MINUS În tot acest timp, producţia industrială s-a menţinut pe plus, evoluţia fiind cu atât mai surprinzătoare cu cât indicatorul la nivel european a scăzut. „Evoluţia producţiei industriale este foarte importantă pentru PIB-ul României, mai ales în condiţiile unui an agricol slab, afectat de secetă. Este important de urmărit şi ce se întâmplă în UE, deoarece, prin canalul cererii externe, dinamica industriei autohtone este influenţată. Dacă lucrurile continuă să meargă rău în Europa (probabilitatea este foarte mare), atunci rata de creştere a producţiei industriale va intra pe minus, din septembrie, şi va rămâne acolo şi în octombrie - noiembrie”, conchide Florin Cîţu.



12