Sărăcia noastră cea de toate zilele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sărăcia noastră cea de toate zilele

Social 24 Septembrie 2008 / 00:00 552 accesări

În România anului de graţie 2008, sărăcia este la tot pasul. Cu 300 de bogătani care au făcut doar într-o generaţie saltul de la Dacie la limuzină, 11 milioane de asistaţi social, salariaţi care muncesc şi acum pe un sfert din şomajul unui francez şi o evoluţie economică prea lentă, România nu prea arată ca o ţară din Uniunea Europeană. Nici măcar anii în care ţara noastră a intrat în linie dreaptă pentru a se alătura statelor din spaţiul comunitar nu prea au schimbat situaţia, mai ales că indicele sărăciei continuă să aibă un trend ascendent. Potrivit preşedintelui Cartel \"Alfa\", Bogdan Hossu, România se află printre statele membre ale UE care înregistrează o valoare ridicată a riscului de sărăcie, acesta aflîndu-se în creştere pentru toate categoriile de gospodării, în perioada 2000 - 2006. În opinia lui Hossu, promovarea muncii decente este o posibilă soluţie pentru diminuarea sărăciei. Condiţiile şi mijloacele de existenţă ar trebui ameliorate, astfel încît să existe venituri stabile şi locuri de muncă productive, reguli echitabile, respectarea drepturilor fundamentale la locul de muncă, stabilitate crescută la nivel local, respectarea drepturilor fundamentale şi protecţie socială în favoarea lucrătorilor. \"Este nevoie de salarii crescute şi posibilităţi de locuri de muncă independente, datorate accesului la servicii financiare, la formare şi la educare\", a mai declarat Hossu. Politicile de şcolarizare şi eliminarea muncii forţate a copiilor, a discriminărilor ale căror victime sînt cei săraci, în special, femeile, creşterea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu în 2009 sînt alte aspecte ale promovării muncii decente. Pe de altă parte, fostul ministru al Muncii, Gheorghe Barbu, a declarat că ar trebui create locuri de muncă, mai ales că există riscul \"să devenim o naţiune de asistaţi social\". \"Una din măsurile pe care România trebuie să le ia o reprezintă crearea de locuri de muncă atractive financiar. Trebuie promovate flexibilitatea şi adaptabilitatea, care să protejeze mai degrabă oamenii, nu slujbele\", a spus Gheorghe Barbu. La rîndul său, secretarul gereral al CNSLR - Frăţia, Valentin Mocanu, a declarat că există nişte cauze care situează România pe ultimele locuri în ce priveşte nivelul de sărăcie şi de inegalitate. \"Prima cauză ar fi structura venitului în general, modul în care veniturile reale rezultate din creşterea economică sînt distribuite populaţiei României. Lipsa politicilor de ocupare şi de asigurări sociale contribuie la determinarea nivelului ridicat al sărăciei\", a explicat Mocanu.



12