Sărăcia şi posibilităţile limitate alimentează tensiunile în Georgia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sărăcia şi posibilităţile limitate alimentează tensiunile în Georgia

Externe 08 Mai 2009 / 00:00 430 accesări

Confruntări între poliţişti şi opozanţi ai regimului au avut loc miercuri seară la Tbilisi, în timp ce tensiunile politice şi diplomatice se multiplică în ultimele săptămîni în ţară. Situaţia la locul incidentului este stabilă, a dat asigurări miercuri seară, la televiziune, adjunctul ministrului de Interne, Eka Zguladze. Manifestanţi ai opoziţiei au încercat anterior să intre cu forţa într-o clădire a Ministerului de Interne, dar au fost respinşi de poliţie. Cîteva sute de manifestanţi erau prezenţi, conform imaginilor difuzate de televiziunea georgiană. Forţele de ordine au fost văzute în timp ce utilizau bastoanele împotriva manifestanţilor, în timp ce aceştia încercau să escaladeze gardul clădirii. Manifestanţii au lansat la rîndul lor pietre. Manifestanţii cereau eliberarea a trei partizani arestaţi cu o zi în urmă şi care ar fi fost deţinuţi în acea clădire. Aceştia erau suspectaţi că au agresat un jurnalist al televiziunii publice georgiene. Oficialii de la Tbilissi au dezminţit apoi arestarea liderului opoziţiei, Levan Gaceciladze, raportată anterior de postul de televiziune pro-opoziţie Maestro, precum şi utilizarea de către forţele de ordine a gloanţelor de cauciuc. Partizanii lor îşi multiplică acţiunile la Tbilisi de la 9 aprilie, pentru acere demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili, dar mobilizarea a scăzut puternic, faţă de începutul mişcării. Opoziţia îi reproşează şefului statului georgian proasta gestionare a conflictului armat cu Rusia în august 2008 şi îl acuză de derivă autoritară de la preluarea puterii, în urma revoluţiei pro-ocidentale în 2003.

De la momentul pierderii războiului cu Rusia, Georgia se confruntă cu o sărăcie lucie şi cu o rată a şomajului în continuă creştere, recentul protest înăbuşit fiind o dovadă a nemulţumirii faţă de preşedintele Mihail Saakaşvili. Revolta, care a pornit de la o unitate de tancuri a armatei georgiene, din apropiere de Tbilisi şi care a fost reprimată din start, nu seamănă cu o tentativă obişnuită de lovitură de stat. Militarii au depus armele şi au capitulat fără să tragă vreun glonţ, după ce preşedintele Saakaşvili a ameninţat public că va reprima prin forţă rebeliunea. Fără a invoca dovezi concrete, Mihail Saakaşvili a susţinut că insurgenţii au fost racolaţi de mult timp de serviciile de informaţii ruse. În schimb, un purtător de cuvînt al serviciilor de informaţii ruse a menţionat că problema nu a fost decît “o frenezie febrilă şi o agonie a regimului Saakaşvili”.

Cînd au renunţat la arme, un purtător de cuvînt al presupuşilor lideri ai loviturii de stat a menţionat că el şi tovarăşii săi nu au mai putut accepta situaţia politică internă. Din punctul acestora de vedere, preşedintele Saakaşvili desfăşoară un proces de distrugere a ţării. Aceste declaraţii par a fi o cauzate de nemulţumirea cotidiană decît de un plan concret de preluare a puterii prin forţă. Şi interviul acordat de avocatul poporului georgian, Soza Subeliani, agenţiei de ştiri online Civil Georgia este reprezentativ pentru tensiunile existente în rîndul militarilor georgieni. Militarii i s-au plîns de lipsa de medicamente, apă şi mîncare. Aceştia au fost forţaţi să taie lemne pentru ofiţerii superior ierarhici, în timp ce unitatea militară nu dispune de încălzire suficientă. Preşedintelui Saakaşvili îi place să privească parada armatei sale de pe bulevardul Rustaveli din Tbilisi purtînd arme, uniforme şi căşti din SUA, deoarece aceasta oferă imaginea unei armate modernizate. Circa 150 de consilieri militari americani au fost solicitaţi pentru a pregăti militarii georgieni în vederea eventualei aderări la NATO. În vreme ce Mihail Saakaşvili declară că ţara sa este pregătită să adere la NATO, rapoartele UE relevă faptul că armata georgiană are mai multe în comun cu forţele armate ale ţărilor din lumea a treia.



12