Sărăcia şi tichia de mărgăritar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Sărăcia şi tichia de mărgăritar

Politică 31 Iulie 2008 / 00:00 589 accesări

Deunăzi, un post de televiziune a difuzat un amplu reportaj despre viaţa îmbelşugată şi plină de huzur a unuia dintre avansaţii capitalismului de cumetrie. În fapt, am înghiţit o telenovelă despre şmecherii pricepuţi să facă bani pe căi oculte, dar care, în faţa opiniei publice, pozează în cinstiţi şi cîrpiţi în fund. Sigur, din punct de vedere al proletariatului tras pe sfoară, foarte mulţi şi-ar dori să fie la fel de cîrpiţi în fund precum individul din povestea adormită. Din punct de vedere arhitectonic, reportajul a răspuns cerinţelor altor parveniţi, care erau curioşi să vadă casa, cu toate hardughiile din dotare, cunoscute fiind rivalităţile pe această temă. Din punct de vedere social, a fost o demonstraţie de prost gust, chiar infectă pe alocuri, care mi-a adus aminte de documentarele cu Ceauşescu la vînătoare. Ca să văd pînă unde merge fudulia prostului bascaliu şi ajuns peste rînd, am urmărit reportajul pînă la capăt. De-a dreptul greţos, proprietarul, fruntaş al unui partid care se dă de ceasul morţii vizavi de nivelul de trai al populaţiei, a făcut apologia clasei muncitoare. În timp ce docherul din port înghiţea praful caniculei acestor zile de foc, capitalistul, băgat în piscină pînă la gît, îi lua peste picior pe cei care dau ajutoare pensionarilor şi celor cu venituri din grupa mare a ceea ce se cheamă bătaie de joc. Fără nicio jenă, i-a plimbat pe reporterii umili pe domeniile şi prin dormitoarele sale de prost gust, după care, ostenit de atîta popularitate, s-a apucat să halească şi să se desfete, la o oră de maximă audienţă, cu mult şpriţ de vară, licoare ridicată la rang prezidenţial... În acele momente, mi-am adus aminte că individul poza, în campania electorală, în tractorist, cel puţin, aşa arăta, după vorbă, după port, ca să atragă de partea sa oamenii muncii de la sate şi oraşe. Ba, mai mult decît atît, a simulat un prînz cu amărăştenii, forţîndu-se să pară om dintr-o bucată de pîine neagră şi popular. Nu i-a ţinut figura, pentru că cetăţenii l-au simţit că e fals şi că înghite cu noduri tot ceea ce nu ţine de înaltul lui nivel de trai... Sigur, dacă ar fi adresat mesaje populiste din piscină sau de sub cascada amenajată artificial, cu siguranţă, ar fi fost mai natural. Personajul în cauză se comportă precum partidul din care face parte. Şi-a reluat bunele sale obiceiuri şi a uitat de toate promisiunile făcute în perioada cînd preciza că nu contează rezultatul final, ci efortul comun şi constructiv pentru schimbarea în bine. Aiurea. Sînt partide care au dispărut pur şi simplu de pe scena politică! După ce au pierdut competiţia localelor, li s-a făcut lehamite. Dacă nu ne-au ales pe noi, să se descurce singuri! Înţeleg că diverşi politicieni îşi tot ling rănile de la ziua copilului încoace. Nu-i cumva prea mult? Poate credeţi că se pregătesc pentru alegerile parlamentare... Da’ de unde? Sapă şi aşteaptă la mica ciupeală. Strategii ieftine, pentru că, în fapt, sînt partide care continuă să piardă teren. Domnul din reportajul de huzur face plajă şi e convins că uninominalul îi va aduce victoria scontată în funcţie de bronzul acumulat pînă la alegeri. Abia aştept să-l văd pe individul în cauză purtat, în campania electorală, pe străzi de vedetele cu capsa pusă din partidul său. Parcă îl şi aud văicărindu-se: ”Stimaţi concetăţeni, curg zdrenţele de pe mineeee! Fie-vă milă şi votaţi un biet parlamentar...”. Sufletişti cum sîntem, s-ar putea să punem din nou botul. În definitiv, astfel de indivizi sînt nişte prefăcuţi cu joc de scenă. Ca şi înainte de alegerile locale, constat că nu prea avem de unde alege. În materie de personalităţi politice, sărăcie lucie pe plan local! Prea mulţi anonimi în partidele care hibernează şi foarte mulţi scandalagii în PD-L Constanţa. Pînă se hotărăsc dumnealor că e Duţu, că-i Popescu, trec alegerile! Pe unii dintre ei nu-i plîng. Trăiesc pe picior mare şi, din cînd în cînd, dăruiesc clasei muncitoare cîte o tichie de mărgăritar...



12