O inflaţie de 5% este mică, apreciază consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu. „În 1993 aveam inflaţie de 300%. Apoi am avut ani cu inflaţie de 30% pe lună (1997). De atunci, indicatorul a tot scăzut şi am ajuns la o inflaţie de o cifră (minimul istoric a fost 2%). Să sperăm că lucrurile se vor îndrepta, în partea a doua a anului următor. La noi, salariile sunt mici pentru că productivitatea este mică. Cererea negativă este un rău necesar, care ţine în frâu inflaţia. Comercianţii, chiar dacă şi-ar dori din suflet să ridice preţurile, nu pot să o facă, pentru că nu ar cumpăra nimeni”, spune Adrian Vasilescu. Potrivit BNR, prognozele indică o calmare a inflaţiei, în semestrul II din 2013. „Există fluctuaţii. Asta e cert. Dacă ne uităm puţin în urmă, acum trei luni aveam o inflaţie mai mică decât în multe alte ţări europene”, mai spune consilierul guvernatorului băncii centrale. Proiecţia curentă a BNR plasează rata inflaţiei la 5,1%, în decembrie, şi la 3,5%, la finele lui 2013, niveluri revizuite în sus cu 1,9, respectiv 0,5 puncte. În acest context, economiştii cred că BNR va înăspri politica monetară, majorând dobânda-cheie de la 5,25 la 5,5%, în trimestrul I din 2013. „Reviziile pentru 2012 şi 2013 aduc prognozele la 5,1% şi 3,5%, niveluri mult sub estimările noastre, de 5,9% şi 4,6%, ceea ce lasă spaţiu pentru surprize. Dacă inflaţia va surprinde aşteptările, credem că BNR va majora dobânda-cheie”, se arată într-un raport al ING Bank.