Primarul comunei Târguşor, Iulian Bârsan, a declarat că situaţia financiară a comunei este din ce în ce mai grea, administraţia locală fiind sufocată de datorii. Primarul a spus că una dintre cele mai mari datorii ale administraţiei locale este către Electrica, căreia Primăria din Târguşor îi datorează peste 4.000 de lei pentru plata iluminatului public. De asemenea, la această sumă se mai adaugă alte facturi în valoare totală de 8.000 de lei, pentru plata convorbirilor telefonice şi a energiei electrice consumate de Primărie. „Chiar dacă sumele par mici pentru unii, pentru o amărâtă de administraţie locală de la ţară sumele sunt enorme în condiţiile în care ţara este în criză. Suntem atât de săraci încât nici măcar salariile nu le-am putut achita pe ultima lună”, a spus Iulian Bârsan. Primarul a adăugat că, în ciuda acestori datorii, administraţia locală a găsit înţelegere şi a putut reeşalona debitele. Chiar şi în aceste condiţii, primarul a spus că, beneficiind de ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), a demarat reabilitarea unei clădiri a fostului CAP-ului, situată în centrul localităţii Târguşor, care va fi transformată, după modernizare, într-un centru şcolar. Mai exact, clădirea va găzdui o sală cu calculatoare, donate de CJC, şi o bibliotecă la care vor avea acces toţi locuitorii comunei, în special elevii. El a adăugat că, pentru refacerea clădirii, se vor cheltui aprox. 400.000 de lei, bani care vor proveni de la CJC.