Soprana britanică va susţine un minirecital în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, alături de cîntăreaţa chineză Li Huan. Sarah Brightman, în vîrstă de 48 de ani, va interpreta şi o temă muzicală personalizată special pentru Jocurile Olimpice. Ceremonia oficială de deschidere a celei de-a 29-a ediţii a Jocurilor Olimpice, la care sînt aşteptaţi circa 15.000 de participanţi, va avea loc la ora locală 20:00 (12:00 GMT) şi va dura circa trei ore şi jumătate. Minirecitalul va avea loc pe parcursul orei dedicate momentelor artistice din timpul ceremoniei, care se va concentra pe cultura şi civilizaţia chineză. Preşedintele chinez, Hu Jintao, va rosti un discurs de deschidere, urmat de intrarea steagului olimpic şi a atleţilor din ţările participante, ce vor fi prezentaţi în ordinea alfabetului chinezesc. Ceremonia va beneficia de un foc de artificii impresionant.