Sarah Palin crede că l-ar putea învinge pe Obama la viitoarele prezidenţiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sarah Palin crede că l-ar putea învinge pe Obama la viitoarele prezidenţiale

Externe 19 Noiembrie 2010 / 00:00 287 accesări

Sarah Palin, figură importantă a mişcării ultraconservatoare Tea Party, a declarat miercuri, într-un interviu, că se consideră în măsură să îl învingă pe preşedintele Barack Obama, la următoarele alegeri prezidenţiale americane, peste aproximativ doi ani. În acest interviu acordat postului de televiziune ABC, Palin, care a candidat la vicepreşedinţia SUA în 2008, nu a precizat clar dacă intenţionează să obţină învestitura Partidului Republican pentru a candida împotriva actualului preşedinte. Sarah Palin a demisionat din postul de guvernator de Alaska, anul trecut şi nu mai exercită de atunci niciun mandat electiv. Ea are un contract cu postul de televiziune conservator Fox, în calitate de comentator, iar un documentar în opt părţi pe care ea l-a realizat în Alaska este difuzat în prezent la alt post de televiziune american. În urmă cu un an, ea a publicat o carte intitulată “Going Rogue: An American Life”. Noua sa carte, “America by Heart: reflections on family, faith, and flag”, urmează să fie publicată marţea viitoare.



12